BĂTUŢA. Tunelul săpat în munte, la Bătuţa, a „văzut” ieșirea. Vestea cea bună a fost dată, duminică, de Asociaţia Pro Infrastructură: „Antreprenorul general WeBuild (contract semnat în 2017 pe 4 ani) și subcontractorul Cipa au ajuns cu săpătura în capătul dinspre Arad al tunelului Bătuța, în lungime de 649 de metri”.
Tunelul de la Bătuţa este cel mai lung tunel din România realizat după 1989. „Acesta va permite, începând de anul viitor, circulația cu 160 km/h pe încă 16 kilometri din cei 144 aflați în reconstrucție între Ghioroc și Simeria. Astfel, din 2024 va rămâne la viteza veche (70 km/h, dar pe fir modernizat) doar sectorul Ilteu-Câmpuri Surduc în lungime de 14 km. Din păcate, acolo antreprenorul Aktor este în urmă cu două tuneluri” – transmit cei de la Asociaţia Pro Infrastructură.
Potrivit aceleiaşi surse, „de la străpungere până la circulația trenurilor mai sunt lucrări importante de făcut: finalizarea galeriei, execuția căii, electrificarea și semnalizarea. Toate durează cam 12 luni. La capătul dinspre Simeria, lucrările la structurile de sprijin au fost blocate undeva în Guvern de niște avize. Dacă nu apar alte surprize neplăcute, de la anul vom folosi calea ferată reabilitată pe toată distanța Sighișoara-Curtici (348 km) din care aproximativ 320 km sunt proiectați pentru viteza maximă de 160 km/h”.
Trimite articolul
XFelicitari Gheorghe Falca!
Mai,mai !! Fara popi fara aghiasma !! Autostrazile sfintite rezista 2-3 ani fara reparatii. Mie tare frica ca tunelul nesfintit va avea probleme !
Ionică șoferul nu a văzut luminița de la capătul tunelului (și nici nu a mîncat 🍰)
Tunelul de la BATA, nu Batuta…