ARAD. În speranţa unor rezultate optime în activitatea academică şi în spiritul eforturilor de dezvoltare şi găsirea de soluţii diversificate pentru aprofundarea cunoştinţelor de către studenţi, Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad vine în întâmpinarea acestora cu un (nou) ghid. Este vorba despre ,,Strategii eficiente de învăţare”, apărut sub semnătura doamnei lect. univ. dr. Cristina Mercea, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Educaţie Fizică şi Sport UVVG Arad.
Ghidul se doreşte a fi un îndrumar prin care se pot afla modalităţi-cheie de studiu, pe care psihologii le-au cercetat de-a lungul timpului şi care s-au dovedit a fi eficace pentru dobândirea cunoştinţelor pe termen lung. Structurat pe şase capitole: Spaţierea în timp, Întrepătrunderea subiectelor, Reactualizarea informaţiilor, Exemple concrete, Problematizarea şi Dubla codare, ghidul este de un real ajutor în procesul de învăţare. Acesta face parte din seria de ghiduri lansate sub deviza: ,,Implicaţi în educaţia TA”, în anul care Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad sărbătoreşte 30 de ani de activitate neîntreruptă în mediul academic.
Ghidul se poate descarca direct de pe pagina de Facebook: Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!