Piața Avram Iancu din municipiu va găzdui între 15 și 18 iunie Street Food Festival, un festival de mâncare stradală. Festivalul va poposi anul acesta în nouă orașe, cap de afiș al festivalului fiind Chef Foa, care va pregătii delicii street-food și va crea adevărate experiențe culinare.
Pornit de la o idee ce a fost „dospită” mai bine de doi ani de către inițiatorii proiectului, festivalul își dorește să popularizeze în România un eveniment în aer liber, dedicat mâncării spectaculoase gătite și servite în stradă, într-un cadru relaxant.
„Avem peste 35 de vendori prezenți, sute de rețede și multe surprize care merită descoperite. Ne bucurăm că am reușit să evoluăm atât de mult și mulțumim pe această cale tuturor care ne acordă sprijin, de la autoritățile locale până la sponsorii și partenerii noștri”, declară Nely Borza, managerul proiectului Street Food Festival.
Artiștii
La Arad vor concerta în cadrul Street Food Festival Soul Serenade, Amalia Gaiță și Naked (joi, 15 iunie), Domino, Travka și Robin and the Backstabbers (vineri, 16 iunie), JazzyBIT (sâmbătă, 17 iunie) și Marton Hangacsi și Animo (dunimică, 18 iunie). Line-up-ul, însă, nu este complet, urmând a fi anunțate alte două trupe ce vor urca pe scena din Piața Avram Iancu.
Cinema și Kids Zone
Tot în cadrul festivalului vor fi proiectate și patru filme cu specific culinar. Acestea sunt „No reservations” (joi), „Burnt” (vineri), „Chef” (sâmbătă) și „Big Night” (duminică). În Piața Avram Iancu va fi amenajată și o zonă destinată celor mici, cu un Lutelier – Atelier creativ, în care copiii se vor distra în timp ce părinții vor explora universul Street Food Festival.
Citiți principiile noastre de moderare aici!