Astfel, studenţii Ionela Cotos – anul V, Mirela Jucan - anul V, Silviu Pasca – anul VI, Ruxandra Şfetcu – anul VI, Irina Velniciuc – anul VI şi Viorica Tolocuţa – anul VI se află, timp de două săptămâni, la spitalul St. Vinzenz din Hanau (Germania), unde sub îndrumarea şefului de secţie Dr. Joachim Vogt, asistă la operaţii, raportul de gardă, ambulatoriul spitalului şi însoţesc vizitele medicilor în saloane.
Colaborarea strânsă dintre spitalul St. Vinzenz din Hanau, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Institutul de Psihoterapie şi Hipnoză Clinică din Hanau se desfăşoară încă din anul 2005, prin semnarea unui acord de colaborare între UVVG, reprezentată de rector prof. univ. dr. Aurel Ardelean, dr. Joachim Vogt – şeful secţiei de Chirurgie şi dr. Harry Grossmann. – Directorul Institutului de Psihoterapie şi Hipnoză Clinică, în domeniul cercetării şi învăţământului.
Dr. Harry Grossmann ne-a declarat: „Pregătirea şi cunoştinţele profesionale solide ale studenţilor Facultăţii de Medicină, selectaţi în urma activităţii ştiinţifice şi rezultatelor şcolare, instruiţi de d-na decan profesor univ. dr. Liana Moş şi de d-na prof. univ. dr. Coralia Cotoraci din partea Conducerii Facutăţii de Medicină, au fost apreciate pozitiv de toţi cei implicaţi. Studenţii au dovedit cunoştinţe excelente în materie de chirurgie şi au fost apreciaţi de întreg personalul medical din spitalul St. Vinzenz din Hanau”.
Anul acesta domnul dr. Grossmann a oferit prilejul pentru doi dintre studenţi, viitori masteranzi, la Masteratul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, să viziteze Spitalul de Psihiatrie din Schlüchtern (Germania), condus de d-na profesor Marckwart, unde au asistat la munca zilnică într-o secţie de psihiatrie foarte modernă, unde se lucrează doar în echipe alcătuite din medici specialişti, psihologi şi psihoterapeuţi. De asemenea, studenţii l-au asistat pe doctorul Grossmann în cabinetele lui de Medicină Generală şi Medicină Mediului şi la Institutul de Psihotera pie şi Hipnoză Clinică din Hanau.
„Ca şi anul acesta, în anii următori Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” va continua tradiţia de a trimite studenţi şi masteranzi la spitale şi institute de specialitate de renume din Germania. Totul spre beneficiul şi viaţa profesională de succes a studenţilor şi masteranzilor şi o mai strânsă şi benefică colaborare între institutele de învăţământ ale Comunităţii Europene”, ne-a declarat dl. doctor Grossmann Harry Leon.
Prof. Univ. Dr. Liana Moş, decan al Facultăţii de Medicină, Famarcie şi Medicină Dentară a subliniat că „Finalitatea studiilor trebuie să se concretizeze prin accesarea unui loc de muncă. Cererea şi oferta locurilor de muncă, inserţia profesională a absolvenţilor noştri şi învăţământul centrat pe student sunt deziderate permanent deschise absolvenţilor învăţământului medical pentru piaţa naţională şi internaţională. În acest sens, facultatea noastră, fiind recunoscută şi acceptată în spaţiul academic european, prin acordurile şi cooperările internaţionale dezvoltate în timp, oferă studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor posibilitatea efectuării de stagii de practică specifice precum şi burse oferite de universităţi partenere în străinătate cum ar fi Universitatea Semmelweis din Budapesta şi Universitatea din Szeged – domeniul Medicină (Ungaria), Universitatea din Krems (Austria), Universitatea din Tubingen, Institutul de Pshioterapie din Hanau – domeniul medicină şi psihologie, Universitatea din Heidelberg, Universitatea din Hanau, Spitalul St. Vinzenz, Institutul de Psihoterapie şi Hipnoză Clinică din Hanau (Germania). Dr. Laza Segiu, absolvent al specializării Medicină, promoţia 2008-2009, care în prezent lucrează în Clinica de Chirurgie a St. Vinzez din Hanau” este unul dintre beneficiarii acestor burse”.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!