Practic, le-a fost prezentată legislaţia ţării noastre în ceea ce priveşte circulaţia rutieră sau traficul şi consumul de droguri. În plus, şi cei de la Oficiul Român pentru Imigrări au prezentat studenţilor aspecte legislative privind şederea cetăţenilor străini pe teritoriul României.
Studentii italieni, la intalnire cu politistii
ARAD. Poliţiştii arădeni s-au întâlnit marţi cu studenţii italieni care urmează cursurile în oraşul nostru. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, scopul întâlnirii a fost informarea studenţilor asupra unor aspecte legislative din ţara noastră şi a unor măsuri de prevenire.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Marcel Ciolacu: "Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie"
2
România
Peste 50 de tineri au protestat, joi seara, în centrul municipiului Târgu Mureş, împotriva extremismului şi pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti, reprezentanţi ai acestora susţinând şi că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de renumărare a voturilor li se pare o încălcare a democraţiei.
1
Ştiri sportive
Naţionala de fotbal a României va face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor preliminare din zona Europa pentru Cupa Mondială din 2026, ceremonie care va avea loc pe 13 decembrie la Zurich, potrivit FIFA.
România
Curtea Constituțională a decis renumărarea celor aproape 9,5 milioane de voturi pe care românii le-au exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminica trecută, tur care riscă acum să fie anulat și reluat, conform legii. Biroul Electoral Central a respins propunerea de filmare a procesului de renumărare și a interzis observatorilor independenți să asiste la procesul de renumărare.
2
ARADON Sport local
Vicecampioana României s-a impus cu 154-127 la general în dubla din turul doi al Cupei României, după 79-67 în jocul doi cu Rapid.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!