Politica de promovare a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad peste ocean s-a concretizat prin vizita rectorului univeristăţi arădene, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, însoţită de prof.univ.dr. Moţ Ghiocel, la comunităţile româneşti din New York, Washinton, Chicago, Detroit etc. „Avem în vedere comunităţile româneşti din spaţiul american, în special cele ale cultului penticostal, cu care suntem în foarte bune relaţii, pentru a-i încuraja pe românii de aici să-i susţină financiar pe tinerii din România pentru a studia la universitatea noastră. În cadrul universităţii „Aurel Vlaicu” există specializarea teologie penticostală- litere care se adresează tinerilor din această confesiune” aprecia rectorul universităţii arădene. Acest management de expansiune, este un demers necesar oricărei instituţii de învăţământ superior care doreşte să se dezvolte, să se plieze pe dinamica pieţei univeristare, să rămână un organism viu, dinamic capabil să facă faţă fluctuaţilor acestei societăţii de consum în care trăim.
O colaborare fructuoasă
Pastorul Pavel RivişTipei, preşedintele cultului penticostal din România a subliniat interesul pe care tinerii din cult îl manifestă pentru studiile universitare, pentru un învăţământ de calitate „Un interes susţinut prin oferta educaţională a universităţii care a manifestat o extraordinară deschidere faţă de cultul nostru, o colaborare pe care intenţionăm să o lărgim prin introducerea specializării de teologie pastorală” a subliniat pastorul Tipei.
Statistică
În Arad sunt în jur de 20 000 penticostali, în 14 biserici autorizate, din care 12.000 sunt majori iar circa 8 000 sunt minori.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!