Cei mai competitivi și performanți elevi ai școlilor arădene participă la etapele județene și regionale ale olimpiadelor și concursurilor pe discipline. „Aceste concursuri – ne spune prof.inspector Laura Nădăban, purtător de cuvânt al I.Ş.J. Arad – oferă elevilor noștri prilejul de a-și testa creativitatea, originalitatea și competivitatea”.
Astfel, în data de 4 martie, la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” va avea loc etapa regională de Discurs Public în limba engleză, eveniment ce va reuni elevi din județele Arad, Hunedoara, Sălaj și Timiș. Ziua de sâmbătă, 5 martie, marchează olimpiadele de: Religie Ortodoxă și Religie – Alianța Evanghelică (la Seminarul Teologic Ortodox și, respectiv, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici”), Socio-umane la Colegiul Național „Vasile Goldiș” și Biologie la Școala Gimnazială „Caius Iacob”.
„Sperăm că rezultatele pe care le vor obține elevii noștri să fie foarte bune, spre bucuria tuturor celor implicați: elevi, profesori, părinți”, mai spune prof. Laura Nădăban.
În calendarul MECTS
Competiţiile se derulează conform prevederilor Anexei 1 la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3035/10.01.2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare și a Regulamentului de organizare a activităților cuprinse în calendarul activităților educative, școlare și extrașcolare, precum și a prevederilor regulamentelor specifice fiecarei discipline.
Citiți principiile noastre de moderare aici!