Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Arad au depistat în trafic, pe raza localității Frumușeni, un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența substanțelor interzise.
Potrivit IPJ Arad “în urma testării cu aparatul Drugtest, a reieșit că acesta este pozitiv pentru THC-5, cannabis, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală”. De asemenea, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Săvârșin au oprit în trafic, pe raza localității Birchiș, un bărbat de 43 de ani din Căpâlnaș, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,44 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ineu au depistat un tânăr de 20 de ani din Șicula, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o îmbibație alcoolică de 0,42 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În toate cazurile s-a dispus recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele conducătorilor auto fiind întocmite dosare penale.
Trimite articolul
XATENTIE! Aparatul drugtest este o porcarie care detecteaza ce ai consumat si acum o luna!E ca si cum politia te-ar lua la rost ca ai baut acum cu o luna inainte sa conduci.NU E CORECT!
Ei lasa !!! daca solarul lui Pana a fost distrus poate va scadea consumul de Canabis ….. sau te pomeni ca il lasa astia liber si isi face baiatul 3 , doar asa ca sa stie de o treaba 🤔🤔😂😂