LIPOVA. “Polițiștii Serviciului Rutier Arad au depistat, în seara de 7 iulie, un bărbat de 22 de ani, din orașul Lipova, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități. Testarea acestuia cu aparatul DrugTest a indicat valori pozitive pentru consumul unei substanțe psihoactive, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive”, a anunțat IPJ Arad.
Sub influența substanțelor psihoactive, pe străzile din Lipova
Sub influența substanțelor psihoactive, pe străzile din Lipova
Reactualizat la:
Un tânăr de 22 de ani, din orașul Lipova, aflat sub influența substanțelor psihoactive, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili ce substanță a consumat, în timp ce polițiștii au întocmit un dosar penal în cauză.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este „cea mai bună contribuție” pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald Trump și Volodimir Zelenski în Biroul Oval, relatează AFP.
ARADON opinii
Echipa fanion a Aradului, UTA, a ajuns în „Cartea Recordurilor”. Din păcate, în sens negativ. Exclusiv din vina antrenorului Mircea Rednic. Cel care (cam) trăieşte din amintiri. Vremurile în care câştiga campionate sunt apuse, iar acel loc 7 ocupat cu UTA la finele sezonului trecut nu poate intra la categoria performanţă, chiar dacă „Strâmbu” nu scapă nici o ocazie să-l ridice în slăvi.
România
Românii de pretutindeni pot cumpăra, în premieră, titluri de stat TEZAUR prin Ghișeul.ro.
Local
Sistemul centralizat de încălzire este cea mai mare investiție din istoria comunei Seleuș. 60% dintre locuitori vor beneficia de energie termică ieftină imediat după finalizarea lucrărilor.
Local
ARAD. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad organizează o nouă ediție a unui eveniment tradițional, Bursa locurilor de muncă pentru femei, vineri, 7 martie 2025, începând cu orele 9:00, la sediul AJOFM, în cadrul Agenției locale Arad.
Local
Din primele informații, femeia ar fi căzut de la etajul nouă, în timp ce încerca să spele geamurile apartamentului. Ea nu a supraviețuit impactului.
Evenimente
ARAD. Cel mai important film italian de anul trecut, „Vermiglio, mireasa muntelui”/„Vermiglio” (regia Maura Delpero), aflat pe lista scurtă Oscar 2025, va fi proiectat la Cinematograful „Arta” din Arad.
Evenimente
Cea de a patra ediție a concursului de muzică bisericească și de bătut toaca se desfășoară între 3 martie și 3 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!