Suntem aproape la mijlocul verii, iar Primăria nu a avut până acum decât o singură acţiune (şi aceea terestră) de combatere a ţânţarilor. Rezultatul îl simţim pe pielea noastră în fiecare zi: indiferent că ne aflăm pe străzile din oraş sau ne plimbăm pe aleile parcurilor ori pe malul Mureşului, suntem agresaţi sistematic de ţânţari. Şi parcă anul acesta sunt mai… pofticioşi ca niciodată.
Următoarea delarvizare, în 15 iulie
„Primăria Municipiului Arad a efectuat prima dezinsecție (delarvizare) din municipiu în 25 iunie 2020, întrucât până la această dată condițiile meteo nu au fost favorabile aplicării tratamentului. Operatorul contractat în acest scop (firma DD Chim din Deva-n.r.) a intervenit doar pe domeniul public a Municipiului Arad, în zonele cu vegetaţie bogată, parcuri, aliniamente stradale cu vegetaţie, zonele riverine cursurilor de apă. Substanţa utilizată în acţiunea de delarvizare este Biopren 50LML, o substanţă avizată de Ministerul Sănătăţii, special concepută pentru combaterea țânțarilor în stadiu de larvă” – a precizat Ralu Cotrău, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
Activităţile de dezinsecţie întreprinse de Primărie vor continua şi în lunile iulie, august şi septembrie, următoarea acțiune fiind programată în data de 15 iulie 2020. Municipalitatea insistă însă că „pentru o eficiență sporită a acestor tratamente, este recomandat ca acțiunile de delarvizare să fie tratate în mod unitar atât pe domeniul public, cât și pe cel privat. În acest scop, facem un apel către toți cetățenii, asociațiile de proprietari, agenții economici și instituții ca în măsura posibilităților să efectueze în aceeași perioadă tratamente similare în spații deschise, pe malurile apelor, în depozite de anvelope uzate și subsoluri de blocuri.”
„Cascadorii râsului” din CLM
Contractul dintre Municipalitate şi firma DD Chim este valabil până la finele acestui an. Consilierii locali municipali au aprobat în şedinţa ordinară din iunie, „delegarea gestiunii serviciului de salubrizare privind activitatea de dezinsecție, dezinfecție şi deratizare în municipiul Arad pentru atribuirea acordului-cadru”.
Aleşii PSD şi-au exprimat din start rezervele faţă de acest proiect de hotărâre, ca şi cum documentul prevedea încheiera unui nou contract cu firma DD Chim (cea care s-a ocupat şi de acţiunea de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare de la Liceul German, în urma căreia mai mulţi elevi au ajuns la spital la începutul acestui an, după vacanţa de iarnă). Primarul interimar Călin Bibarţ a încercat să explice că „este vorba doar de o licitaţie în urma căreia serviciile se vor atribui celor care vor câştiga. Contractul cu DD Chim expiră şi va fi un nou contract cadru pe 4 ani care, după acest vot, intră în procedura de licitaţie. Deci, noi votăm acum să se dea drumul la licitaţia pentru concesiunea acestui serviciu. Cine va câştiga va face dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.”
Consecvent anunţului iniţial, Grupul PSD din CLM s-a abţinut de la vot. „Să înţeleg că Grupul PSD nu doreşte ca în municipiul Arad să existe contract de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare în contextul în care nu ştim cum va evolua situaţia cu COVID?” – a evidenţiat Călin Bibarţ. „Se dorește, dar nu cu firma din Deva” – a replicat social-democratul Cosmin Buruc. „Păi de unde să știm cine se înscrie la licitaţie, nu va supărați… Cred că suntem de cascadorii râsului, cu tot dragul… Dumneavoastră nu doriți sa faceți o licitaţie ca cineva să câștige, pe cadru legal, stabilit de Parlamentul României…” – a conchis primarul.
În ciuda abţinerilor PSD, proiectul de hotărâre a fost aprobat graţie majorităţii PNL-UDMR. Aşa că în curând va fi demarată procedura de achiziţie a serviciilor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în municipiul Arad.
Trimite articolul
XLiberali din primarie trebuie sa tina cont de pericolulmajor care a cuprins zona de vest, acesti tintari sint pui de pesedisti si useristi care vor instabilitate in Arad. Vor sa castige capital electoral, numai asteptati treceti la treaba si spintecatii. Altfel vor avea drept de vot si vor vota impotriva lui Iohannis
-
Ahmet cara-te inapoi acasa unde e cald, bine, si nu sunt tantari! Nu croncani ca sa te dai mare; si daca aici te mananca tantarii si limba, ia-ti repede zborul si fa politica la tine in tara.
-
Cauta o oglinda si holbeaza-te, intreaba🤔 oglinda de ce esti neam de straita😜 Istoria se repeta liberali vor Aiud si Sighet in varianta sedere indelungata.
-
-
Se vede că ai votat cu wermer că numai gunoaieși dobitoci ca tine puteau s-o facă !!!
Doamna Dutu, daca ai gandi putin ti-ai da seama ca ce se stropeste azi spala seara sau maine ploile torentiale cu vant puternic. atunci nu te-ai mai baga in seama cu scriituri fara rost.
Mai exista corectori la aradon sau sunt nepricepuți? “Riverine” în loc de zona riverană…
Cand se făcea dezinsecția cu avionul parcă se vedea si rezultate! Dar au apărut niște deștepți care au spus că nu-i bine!
A băunat Kakatul de pnl-st că psd-ul se opune deratizării și binelui arădenilor , dar acum să vedeți dece, firmele căpușe alui falkpne care la bani mulți au stropit cu apă de ploaie , mai votați scursuri și gunoaie pnl-iste !!!
Care ,, delarvizare” in 25 iunie, eu stau acasa de 2 luni dar intre blocuri nu am vazut pe nimeni sa actioneze doar vecini cand ieseau pe balcon mai dadeau cu spray si atat, minciuni sau tunuri ca marcajele pentru pistele pentru biciclete.
Alo suntem in 15 iulie si nu ati veni nu este nici o problema tintari sunt linistiti ca sigur nu mai veniti
In zona Muresului e groaznic!!!! sunt niste mamutii de tantari! Eu chiar nu inteleg cum de nu se poate face si cu avionul aceasta dezinsectie!
Din contra, tintarii (tigri asiatici, ce vargati) care raspindesc boala Dengue, se pare ca trebuie icurajati la inteparea rominului: ar conferi imunitate Covid!