ARAD. În pregătirea unui material de presă ce urma să fie publicat duminică, 29 mai, la un an de la explozia bombei pe Calea Aurel Vlaicu, pe aradon.ro și în cotidianul Jurnal arădean, am trimis solicitări de informații publice Ministerului Afacerilor Interne și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Întrebările pe care le-am formulat în baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile publice, priveau explozia de la Arad și cereau răspunsuri la întrebări: ce fel de explozibil a fost folosit în explozie; dacă există suspecți în cauză; în ce stadiu se află ancheta etc.Atât Ministerul Afacerilor Interne (MAI), cât și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) ne-au trimis în aceeași zi răspunsurile la solicitări: marți, 24 mai. Ministerul Afacerilor Interne a răspuns că „în ceea ce privește dosarul la care faceți referire, acesta se află în instrumentarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. Reprezentanții MAI ne-au trimis spre PÎCCJ, chiar dacă unele întrebări nu aveau exclusiv legătură cu dosarul. În solicitarea către MAI întrebam și ce s-a constatat în urma controalelor pe care ministrul Lucian Bode le-a dispus la societățile comerciale care comercializează explozibili, dar și câți polițiști din cadrul Poliției Române au fost trimiși la Arad pentru a lucra la caz, însă cei de la MAI au fost de părere că întrebările au legătură cu ancheta de care se ocupă PÎCCJ.Răspunsul PÎCCJ a venit la câteva ore distanță de cel al MAI. Diferența este că reprezentanții PÎCCJ au decis, probabil în urma numărului mare de solicitări primite de la jurnaliști din toată țara, să publice un comunicat de presă cu privire la anchetă, informare la care să aibă acces toată presa. Informarea PÎCCJ are trei puncte, primul vizează date despre victimă, al doilea face referire la administrarea probelor în timp ce în al treilea se vorbește despre activitățile privind cooperarea internațională. În esență, PÎCCJ scrie că, până la acest moment – adică în urma cercetărilor efectuate deja de un an de zile – nu au fost confirmate informațiile vehicule în spațiul public privind implicarea omului de afaceri Ioan Crișan în activități de crimă organizată, însă s-a stabilit că derula activități specifice cămătăriei.Date despre Ioan CrișanLa primul punct, date despre victimă, PÎCCJ descrie ce analize au fost efectuate, că s-au vizualizat imagini obținute de la camerele de supraveghere din Arad, ce s-a stabilit în urma investigațiilor, fără a se stabili, în fapt, ceva concret:
„S-a stabilit traseul victimei în perioada de interes, printre altele prin vizualizarea imaginilor obținute din camerele de supraveghere din municipiul Arad. Au fost analizate relațiile comerciale derulate de victimă. Situaţia economică şi financiară a societăţilor în care era implicată nu a relevat vulnerabilităţi şi acţiuni cu risc de escaladare violentă, la nivelul mijloacelor folosite pentru comiterea faptei. A fost realizată o analiză comportamentală de către structura de profil din cadrul IGPR. Până la acest moment, nu au fost confirmate informațiile, vehiculate și în spațiul public, privind implicarea victimei în activități de crimă organizată. Au fost verificate raporturile civile rezultate din activităţi specifice cămătăriei pe care victima le derula, fără concursul altor persoane. S-au stabilit și au fost investigate posibilele surse de conflict în anturajul victimei”.
Pe scurt: s-a verificat, s-a analizat, s-a stabilit. Și atât. Singura noutate oferită ca certitudine de cei de la IGPR ar fi că omul de afaceri desfășura „activități specifice cămătăriei”.Audieri, analize, experimente. Zero suspecțiÎn ceea ce privește datele despre administrarea probelor, PÎCCJ face referire la sutele de persoane audiate în cauză, zecile de percheziții efectuate, de constatări, experimente, că s-a stabilit tipul de explozibil și unde era amplasat acesta, fără a preciza despre ce fel de explozibil este vorba și nici unde anume era acesta amplasat. Se precizează doar că explozibilul era de mare putere. În schimb, cel mai important, niciun cuvânt despre posibilii suspecți.
“Au fost audiate peste 400 de persoane şi au fost efectuate percheziții domiciliare și percheziții informatice pe un număr important de dispozitive (35). Au fost dispuse și finalizate multiple (18) constatări balistice, fizico-chimice, traseologice și expertize genetice. S-a stabilit tipul de exploziv, de mare putere, din coroborarea rezultatelor a 3 constatări fizico-chimice. A fost stabilită poziția materialului exploziv prin experiment judiciar şi constatări tehnico-ştiinţifice. S-au realizat determinări cantitative ale materialului exploziv care a cauzat decesul victimei. Din punct de vedere al stadiului cercetărilor, urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (in rem), până în acest moment nu s-a dispus continuarea urmării penale față de o persoană”.
Totul, cu celeritate din anul 2021Despre numărul polițiștilor implicați în ancheta exploziei de la Arad, PÎCCJ a precizat că „Poliția Română a furnizat sprijin prin alocarea ofițerilor și agenților de poliție pentru delegarea de activități, principala structură care efectuează acte de urmărire penală în cauză fiind Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR. Capacităţile tehnice ale structurilor IGPR au fost disponibile pentru efectuarea cu celeritate a actelor de urmărire penală, astfel încât versiunile de anchetă verificate să nu întâmpine întârzieri” și că „efectivul a fost redimensionat constant, în funcție de specificul actelor de urmărire penală efectuate, astfel încât versiunile de anchetă să fie verificate cu celeritate”.Totul s-a efectuat cu o asemenea celeritate, încât la un an de la moartea violentă a omului de afaceri Ioan Crișan încă nu s-a aflat de ce a fost aruncat în aer.Date de la InterpolÎn ceea ce privește cooperarea internațională în acest caz, PÎCCJ a punctat că au fost solicitate date de interes pentru soluționarea cauzei de la toate statele afiliate rețelei Interpol “fiind inițiate şi derulate proceduri punctuale de cooperare judiciară şi poliţienească, în relaţie cu autorități ale mai multor state. Totodată, a fost solicitată și s-a beneficiat de asistența Europol”.Alte date nu pot fi prezentate publiculuiLa sfârșit, PÎCCJ a precizat că „analizând interesul public determinat de comiterea infracţiunii prin mijloacele de înalt pericol folosite (explozie) şi direcţiile în care continuă cercetările, alte date concrete nu pot fi prezentate opiniei publice”.
Trimite articolul
XDanezu moldoveanu o pus bomba si acu o fugit in guatemala , acolo il gasiti.
S-a analizat,s-a stabilit,s-a verificat,s-a valorificat si s-a rezolvat ! Adica s-ar putea sa nu se stie…Insa nu trebuie subapreciata zicala conform careia pisica cu clopotei n prinde soareci…Cheia cred ca se afla la familia defunctului.
Rezumat: “am facut imposibilul in ultimul an si am stabilit nimic”. Clasic MAI cu toate structurile lor manjite de la jandami care bat la comanda si politisti care de fapt ei sunt infractorii veritabili ai romaniei.
-
Și tu, ești usr-ist sau haur-ist,
veritabil.
Este?
😉-
si tu PSD-ist este? voua va place sa se ascunda ilegalitaile, asta pt ca in randul vostru sansele sunt foarte mari ca si voi sa comiteti astfel de fapte.
-
Atâta timp cât mafia pdl-pnl, guvernează și are control total, autorii acestei acțiuni politice, (că nu se poate numi atentat sau crimă ) nu trebuie să fie identificați Nu se vrea și nu se poate, ce mai vreți de băunați atâta. Caz clasat, …. neelucidat !!!!
-
sa nu uitam ca pdsr a facut legile in asa fel incat pnl-ul sa poata puna pe ciolan.
-
-
-
Răbdare și tutun.
Lăsați declarațiile oficiale, citiți printre randuri…
In concluzie , sunteți pe drumul cel bun ! Ați făcut tot ce se putea , dar atât ați reușit . Siguranță și încredere . Și vă mirați de ce sunteți la nivelul genunchiului broaștei la încredere.
Pana la urma mortul va fi de vina. S-o fi autodetonat, bietul om! Dumnezeu sa il odihneasca
S-a rezolvat, nu se poate elucida!
se lăudau ca au găsit ADN, e o chestiune de câteva zile …:D
Nu m-ar mira , la coruptia care exista la nivel inalt si in structuri, la increngaturile existente intre capii traficului de tigari ,droguri,carne vie si politic, ca maine poimaine sa auzim un comunicat din partea anchetatorilor ca ceea ce s-a intamplat a fost o crima pasionala….!!!
Așteptăm să facă Netflix documentar să aflăm care-i treaba
Atâta timp cât mafia pdl-pnl, guvernează și are control total, autorii acestei acțiuni politice, (că nu se poate numi atentat sau crimă ) nu trebuie să fie identificați Nu se vrea și nu se poate, ce mai vreți de băunați atâta. Caz clasat, …. neelucidat !!!!
S-a finalizat ancheta s-a clasat dosarul? Cine vorbea despre investigatii… Ancheta va mai dura cel putin 4-5-10 ani pana sa ajunga la un suspect, daca exista, si nu cumva si-a inscenat asasinatul, ca si spargerea locuintei si furtul seifului cu bani!
Serios, vorbesc? Și ce spun, daca ziceți că vorbesc? Absolut nimic. Caz nerezolvat.
Câți căcănari , comisari de ARAD ați dat afara pentru incompetenta , viitori beneficiari de pensii speciale #de serviciu, suportate de noi care trudim zi de zi # prainti..
-
De ce sa ii dea afara pentru incompetenta cand incompetenta pare a fi conditie de angajare?
-
ce bine ti-ai ales numele……………..ha!ha!
-
#corect.
-
E simplu, când a dispărut TIR- ul cu țigări în zona Hălmăgel a fost omorât de niște ratați din zona care au plantat bomba. În ziua aceea trebuia Crișan să se întâlnească cu niște agenți de la o altă instituție mai înaltă și urma să-i spună cine pe cine acoperă și așa mai departe. păcat că planul lor a reușit și a murit. Însă borâtii tot la pușcărie vor ajunge, inclusiv marele comandant de oraș care “a găsit” țigările, vă dați seama…