Încadrarea în câmpul muncii a anumitor categorii sociale a fost considerată, de către cei care au elaborat Legea Şomajului, ca fiind ceva mai dificilă. Din acest motiv s-a apelat la acordarea de subvenţionări pentru acei angajatori care angajează anumiţi şomeri.
În aceste condiţii, agenţii comerciali care iau în considerare posibilitatea angajării unor şomeri pentru 45 de ani, şomeri ce sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, dar şi absolvenţi, au facilităţi băneşti. Soluţia pare să şi funcţioneze, întrucât la nivel de judeţ Arad în primele nouă luni au fost subvenţionate 423 de locuri de muncă create pentru persoanele care erau în perioada de şomaj, dar aveau peste 45 de ani, dar şi pentru aceia ce erau unici susţinători ai familiilor monoparentale.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad în luna septembrie au existat 57 de persoane provenite din cele două categorii enunţate anterior care au părăsit „tabăra” şomerilor şi s-au angajat.
Doar nouă absolvenţi
Şi în cazul absolvenţilor, angajatorii par a fi dispuşi să facă angajări. Numărul acestora este însă mult mai mic decât în cazul celorlalte două categorii, astfel că în primele nouă luni doar 107 absolvenţi au fost angajaţi, pentru ei primindu-se şi subvenţionări de la bugetul de stat. În luna septembrie, nouă dintre cei 107 absolvenţi sus-amintiţi şi-au găsit o slujbă.
„Subvenţiile acordate angajatorilor în baza legii pentru angajarea diferitelor tipuri de persoane se plătesc lunar. Până în momentul de faţă nu au existat probleme sau întârzieri cu privire la plata subvenţiilor acordate în baza convenţiilor încheiate. Pentru viitoarele cereri privind acordarea subvenţiilor, AJOFM Arad va efectua demersurile necesare solicitîrii bugetului cître ANOFM Bucureşti”, ne-a explicat Mihaela Jude, inspector asistent în cadrul insituţiei arădene.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!