ARAD. Trei organizaţii neguvernamentale din judeţul Arad au beneficiat, în primul semestru din 2013, de subvenţii în valoare totală de 132.000 de lei. Banii provin de la bugetul de stat, fiind acordaţi în temeiul Legii nr. 34/1998, privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române, cu personalitate juridică, care desfăşoară activităţi de asistenţă socială.
Astfel, Asociaţia „Viitorul Copiilor” Sântana a beneficiat de subvenţii în valoare de 36.000 lei pentru 24 copii. Serviciul de Ajutor Maltez, filiala Dorobanţi, a primit 52.500 lei subvenţie de la stat, pentru 35 de beneficiari. De asemenea, Căminului de Bătrâni din Sântana, care aparţine de Asociaţia Adam Müller Guttenbrun Timişoara, i-au fost acordate subvenţii în sumă de 43.500 lei pentru 29 beneficiari. Subvenţiile au fost acordate la solicitarea acestor organizaţii, pe baza unor documente justificative, în urma unui amplu proces de evaluare.
Organizaţiile arădene care au beneficiat de susţinere financiară de la stat sunt aceleaşi ca anul trecut. Valoarea subvenţiilor acordate este însă mai mică în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. Suma pierdută: 10.500 de lei. Dar şi numărul beneficiarilor este în scădere: 88 în 2013 faţă de 95 în 2012.
Citiți principiile noastre de moderare aici!