ARAD. Deputatul PNL de Arad Claudia Boghicevici a transmis un mesaj de La mulți ani tuturor românilor, cu ocazia Zilei Naționale de 1 Decembrie. Deputatul PNL consideră că sărbătorirea Zilei Naționale din acest an a avut o semnificație aparte, făcând referire la votul istoric din 16 noiembrie, dar și la rezultatele alegerilor din Republica Moldova, în urma cărora partidele pro europene au ieșit victorioase.
”Întreaga Românie poartă haine de sărbătoare în acest început de săptămână. Ne-am bucurat cu toții de ziua de 1 Decembrie, ziua Marii Uniri a tuturor românilor”. În opinia deputatului arădean, ”De acest 1 Decembrie românii au sărbătorit victoria țării împotriva lipsei de respect, a ignoranței și a nepăsării. Aceste vicii colective ale clasei politice și-au găsit în sfârșit leacul. Speranța românilor a renăscut. Este timpul ca noi, politicienii, să ne mobilizăm toate eforturile pentru a ne reconstrui țara pe alți piloni: dreptate, prosperitate, respect. E timpul să ne apucăm serios de treabă așa cum a spus și președintele ales al românilor, Klaus Iohannis. Politicienii trebuie să înțeleagă că oamenii îi aleg pentru a gestiona resursele în beneficiul tuturor, nu în beneficiul individual. Iar atunci când românii vor fi mulțumiți, și noi, politicienii, vom trăi cu adevărat acel sentiment înălțător de a ne fi servit țara, așa cum au făcut-o eroii momentului Marii Unirii din 1918. Sper ca în 2018, când vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire, România să fie cât mai aproape de țara pe care ne-o dorim cu toții”, a adăugat Claudia Boghicevici.
”Mai avem însă un motiv în plus de mare bucurie, care face din ziua de 1 Decembrie un eveniment cu adevărat special: rezultatele alegerilor din Republica Moldova. Frații noștri de peste Prut, odată parte a României dodoloațe, au ales un parlament cu viziuni pro occidentale. Ei au ales să continue făgașul normal pe care s-a așezat țara și să urmeze calea integrării europene și a apropierii de Occident. România le va fi cu siguranță partenerul cel mai puternic și de nădejde în acest demers”, a completat Claudia Boghicevici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!