Acest lucru înseamnă că sumele încasate efectiv de România ca urmare a finanţărilor europene au crescut cu o treime, faţă de perioada similară din 2011”, a precizat Adrian Ţolea. Cheltuielile pentru investiţii au fost de 4,5 miliarde lei, de 1,6 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, însă „încasările din impozitul pe profit au scăzut cu 6,7% faţă de anul trecut, la 1,6 miliarde lei, din cauza capriciilor vremii”.
Cheltuielile bugetare s-au ridicat la 32 miliarde lei, în creştere cu 7,3% faţă de anul precedent, dar s-au menţinut la acelaşi nivel ca procent în PIB (5,2%). Creşterea s-a datorat în principal cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri UE (+38%) şi dobânzilor (+24,8%).
„Toate aceste cifre arată că România este în urcare, că a crescut responsabilitatea pentru fondurile europene, iar modernizarea statului îşi arată roadele”, a concluzionat Adrian Ţolea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!