Ofertă de la Primăria Arad. Potrivit comunicatului remis de instituţie, Municipalitatea derulează începând din luna septembrie a anului 2011 lucrarea de cadastru extravilan, prima etapă vizând aproximativ 10.000 de hectare de terenuri agricole şi neagricole situate în zona cartierelor Bujac, Gai şi Grădişte.
Faza la care s-a ajuns acum şi care va ţine până la începutul lui februarie necesită prezentarea de acte doveditoare, aşa că Primăria le reaminteşte „proprietarilor care deţin terenuri amplasate în extravilanul cartierelor Bujac, Gai şi Grădişte că sunt invitaţi să se prezinte până în data de 3 februarie 2012 la Serviciul Agricol al Primăriei Municipiului Arad (palatul Cenad, demisol) cu documentele doveditoare ( act de identitate şi titlul de proprietate sau actul legalizat de vânzare – cumpărare sau donaţie, respectiv extrasul CF dacă este cazul)”.
Fără trecere la proprietari
Unde e beneficiu proprietarilor? Potrivit Primăriei Arad, prin realizarea acestei lucrări de către Municipalitate, proprietarii persoane fizice şi juridice vor beneficia direct de întabularea drepturilor reale, fără costuri. Cu toate acestea, proprietarii care au primit şi adrese pe această temă acasă nu s-au îngrămădit să dea fuga la Primărie, deşi, în viziunea instituţiei, economia este de 500 de lei la hectar (întabularea în funcţie de expertiza tehnică ce ţine cont de suprafaţă şi alte criterii).
Importanţa
În comunicatul Primăriei Arad se vorbeşte de importanţa tehnică, juridică şi administrativă pe care o are realizarea cadastrului general atât pentru Municipalitate, cât şi pentru proprietarii de terenuri, însă e posibil ca reprezentanţii Municipalităţii să nu vadă toate datele problemei. Căci altfel e cunoscut faptul că oamenii iubesc gratuităţile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!