Complexul Muzeal Arad, membru fondator al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR), participă la campania naţională pentru promovarea muzeelor din România „Sunt obiect de muzeu, caut vizitator!” , care se desfăşoară în perioada 3 septembrie – 21 noiembrie. Campania, iniţiată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, este realizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi în parteneriat cu cotidianul „România liberă” .
În fiecare zi, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, pe prima pagină a cotidianului le este prezentat cititorilor un obiect dintr-un muzeu din România. Luni, 1 octombrie 2012, va fi prezentat un obiect al Complexului Muzeal Arad, un artefact extrem de rar în România, salvat de arheologii arădeni de pe tronsonul Autostrăzii Arad-Timişoara, în anul 2010. Artefactul poate fi văzut în expoziţia de arheologie, începând cu marţi, 2 octombrie.
„La Arad, promovarea campaniei «Sunt obiect de muzeu, caut vizitator! » şi implicit a muzeului se va desfăşura şi cu sprijinul elevilor Grupului Şcolar «Francisc Neuman »”, ne-a declarat Peter Hugel, directorul Complexului Muzeal Arad.
Promovare
La finele acestei săptămâni elevii se vor alătura muzeografilor pentru a informa arădenii cu privire la campania iniţiată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!