Potrivit anunţului publicat ieri, Consiliul Judeţean Arad a contractat „lucrări suplimentare în cadrul obiectivului: Întreţinere drumuri asfaltate sector Lipova”. Valoarea totală finală a contractului semnat în acest caz este de 501.460,73 lei. Iniţial, valoarea stabilită în urma licitaţiei organizate în 2009 a fost de 4.220.000 lei, în procedura de licitaţie fiind prevăzută posibilitatea suplimentării fondurilor.
Totodată, s-a semnat şi contractul pentru „Lucrări suplimentare în cadrul obiectivului: Întreţinere drumuri asfaltate sector Ineu”, la o valoare totală de 1.292.222,39 lei. În urma licitaţiei de anul trecut, s-a convenit la o valoare estimată de 4.873.000 lei, cu posibilitatea de suplimentare a fondurilor, în caz de necesitate, conform legilor în vigoare.
Contractele au fost semnate cu firma care se ocupă deja de întreţinerea drumurilor din cele două sectoare, Axela Construcţii.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!