Astfel, spune Abrudan, ca preşedinte al Comisiei Juridice a Consiliului Local Ineu, a fost solicitat să avizeze suplimentări de sume pentru firma „Drumeţ Oaş”, lucru care- dacă l-ar fi făcut- „intram toţi sub incidenţa penalului”. În fapt, este vorba despre lucrările pe traseul Rahovei- Gheorghe Doja- Republicii, din Ineu, pentru care licitaţia a fost câştigată cu oferta 9,5 miliarde lei vechi.După negocieri, s-a ajuns la 14,5 miliarde, firma obligându-se să execute şi alte lucrări, care nu erau în contractul iniţial, pe artera principală.
Bani, da, lucrări, ba
Firma, spune Abrudan, a luat banii, dar nu a executat nicio lucrare. Mai mult decât atât, primarul a venit cu o iniţiativă de Hotărâre de Consiliu Local, prin care se mai virează încă 2,7 miliarde către firma respectivă, provenind de la Consiliul Judeţean. „Este absurd ca după un an de zile să se suplimenteze sumele, fără să se facă nimic. Am refuzat să avizez iniţiativa. M-au felicitat inclusiv colegii de la PDL, pentru că le-am atras atenţia că legea interzice suplimentarea sumelor pentru lucrări cu mai mult de 50%. Dacă nu observam acest lucru, intram cu toţii sub incidenţa penalului”, a declarat Abrudan, care spune că tot ilegal s-au suplimentat cu şase miliarde lucrările la şoseaua de centură a Ineului, mult după ce aceasta fusese recepţionată.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!