Surpriza a avut loc după spectacolul „Spărgătorul de nuci” de Cristian Pepino, spectacol ce se joacă prin tradiţie în preajma sărbătorilor de iarnă la Teatrul de Marionete Arad.
Anul acesta o parte din valoarea celor peste 100 de cadouri împărţite de Moş Crăciun la Teatrul de Marionete a fost suportată de filiala arădeană a Clubului Richelieu. Gruparea, care are filiale peste tot în lume, sprijină francofonia şi răspândirea limbii şi culturii franceze. Clubul Richelieu din Arad a mai sponsorizat de asemenea transportul până la Teatrul de Marionete a unui grup de elevi din localitatea Conop care învaţă la şcoală limba franceză. De menţioat că cei mici, care au fost însoţiţi de profesorii lor de limba franceză, au asistat pentru prima oară în viaţa lor la un spectacol cu marionete.
La sfârşitul programului elevii din Conop au urcat pe scenă şi au cântat două colinde pentru echipa de actori, dar şi pentru spectatorii din sală. Clubul Richelieu din Arad a promis că va sponsorza şi pe viitor transportul copiilor din zona rurală până la Teatrul de Marionete, iar profesorii ne-au asigurat că vor însoţi şi alte grupuri de elevi. „Un început bun pentru un proiect de lungă durată”, este de părere Radu Dinulescu, directorul Teatrului de Marionete Arad.
La Teatrul de Marionete Moş Crăciun a venit cu sacul plin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!