Târgul de Fete de pe Muntele Găina a atras interesul, și în acest an, al reprezentanțiilor insitituțiilor arădene. Astfel că la Târgul desfășurat weekendul trecut au participat prefectul Florentina Horgea, subprefectul județului, Vasilică Damian, precum și reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Vasile Goldiș” Arad și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad. În acest an sărbătoarea de pe Muntele Găina s-a desfășurat, așa cum era de așteptat, sub egida sărbătorii Centenarului României, la Târgul de fete reunindu-se locuitorii din patru județe, Arad, Hunedoara, Bihor și Albă. Târgul de la Găina este fără doar și poate cea mai populară sărbătoare a Munților Apuseni.
Depunere de coroane
Prefectul Judeţului Arad, împreună cu toți oficialii prezenți, a participat la ceremonialul solemn de depunere de coroane de flori, organizat la „Crucea Iancului”, în memoria tuturor înaintașilor care au luptat pentru neamul românesc, în frunte cu personalitatea cea mai cunoscută a Țării Moţilor, ,„Crăișorul Munților” – Avram Iancu.
„Nu puteam celebra mai frumos cei o sută de ani ai României decât urcând, și în Anul Centenar, pe Muntele Găina, loc încărcat de istorie și tradiții, unde vibrează profund personalitatea marcantă a eroului Națiunii Române, Avram Iancu. Mă bucur mult că am fost acolo și anul acesta, să-i cinstim memoria! Doresc să le mulțumesc, în acest context, structurilor MAI, dar și tuturor celor care s-au implicat pentru ca turiștii să se simtă în siguranță pe parcursul acestui weekend”, a declarat Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea.
Promovare turistică
Frumoasa sărbătoare a Târgului de Fete de pe Muntele Găina este menținută în viață, an de an, pentru a susține și promova zestrea unică a românilor din acest colț de țară: meșteșugurile tradiționale, portul popular românesc, obiceiurile și tradițiile, muzica populară autentică și, nu în ultimul rând, natura generoasă. În fiecare an, întâlnirea locuitorilor din cele patru județe își dau mâna prietenește, sărbătorind împreună, la fel ca în vremurile de odinioară, când oamenii urcau pe Muntele Găina, din toate satele răsfirate pe Munții Apuseni, să-și revadă rudele și prietenii sau, cei mai tineri, să cunoască fete de măritat și să se căsătorească. Nu în zadar, din această cauză, localnicii au supranumit acest colț de Rai „Muntele dragostei”.
Casetă: Legendă și istorie
Una dintre legendele Muntelui Găina spune că aici locuia o crăiasă ce avea o găină care făcea ouă de aur, iar îndrăgostiţii care veneau să-şi mărturisească dragostea primeau câte un ou de aur. Istoricii susţin, însă, că apariţia târgului s-a datorat necesităţii de comunicare între oamenii acestor locuri, care trăiau în aşezări izolate şi risipite. Târgul a antrenat, alături de relaţiile economice între locuitorii de pe Văile Arieşului şi Crişurilor, şi relaţii matrimoniale. Se spune că fetele nemăritate veneau pe munte cu familiile lor și își instalau aici un cort cu zestre spre deliciul feciorilor, care la rândul lor se Parada portului Popular pe Muntele Găina.
Citiți principiile noastre de moderare aici!