ARAD. Nevoia acută de sânge continuă să fie o problemă la nivelul Aradului, arădenii fiind îndrumați și încurajați să doneze atât sânge cât și plasmă în cazul în care au anticorpi COVID-19. Totuși, vaccinarea, aflată acum în plină desfășurare, pună frână temporară donatorilor de sânge.
Într-un răspuns oficial transmis de către Ministerul Sănătății venit în urma solicitării Comisiei de Specialitate de Transfuzii sunt transmise „cu caracter de propunere” criteriile de admitere la donare a potențialilor donatori care s-au vaccinat cu vaccin anti-SARS-CoV-2 produs de Pfizer sau Moderna. Așadar, după administrarea unei doze de vaccin anti-SARS-CoV-2 Pfizer sau Moderna (prima doză, respectiv rapelul), se aplică o perioadă de suspendare de la donare de sânge total/ trombocitofereză de 7 zile, în situația în care potențialul donator nu a prezentat în această perioadă niciun semn și/sau simptome și se simte bine. În cazul în care, după cele 7 zile de la vaccin, donatorul are semne sau simptome se va aplica o altă suspendare de 7 zile de la dispariția acestora. Așadar, după fiecare doză de vaccin se impune o pauză de cel puțin 7 zile pentru cei care vor să doneze sânge.
Condiții pentru donarea de plasmă
În ceea ce privește donarea de plasmă convalescentă COVID-19, potenţialii donatori de sânge total/plasmă vor fi selectaţi dintre persoanele care pot dovedi istoricul de infecţie cu SARS-CoV-2 şi dispariţia riscului de transmitere a bolii prin: a) bilet de externare/scrisoare medicală în care sunt menţionate diagnosticul COVID-19 confirmat prin RT-PCR şi confirmarea vindecării printr-un test RT-PCR negativ (recoltare din tractul respirator superior) – poate dona la minimum 14 zile de la confirmarea vindecării; b) bilet de externare/scrisoare medicală în care este menţionat diagnosticul COVID-19 confirmat prin RT-PCR şi în care se consemnează perioada de izolare ulterioară externării pe criterii clinice şi biologice; c) test RT-PCR pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 şi un document eliberat de direcţiile de sănătate publică care atestă încetarea perioadei de izolare; d) test RT-PCR pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat în urmă cu cel puţin 28 de zile, în condiţiile în care nu a fost internat sau înscris în evidenţa direcţiilor de sănătate publică; e) rezultat pozitiv la o testare cantitativă de anticorpi neutralizanţi anti SARS CoV-2 IgG, efectuată voluntar, în cazul persoanelor asimptomatice, care nu au fost confirmate printr-un test RT-PCR pozitiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!