Duminică, în şediţa Biroului Politic judeţean al PNL Arad, s-a hotărât, cu doar patru abţineri, susţinerea lui Ludovic Orban pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Aşadar, putem spune că inclusiv foştii PDL-işti sunt de acord cu accederea la preşedinţie a unui fost PNL-ist. Senatorul Ioan Cristina, cunoscut ca un vechi susţinător al lui Orban, îl sprijină, evident şi el, dar tot trimite către foştii PDL-işti, Falcă şi Cionca, nişte sigle ale vechiului şi actualului PNL, adică nişte săgeţi.
„Domnul Cionca spunea că trebuie să alegem delegaţii la congres pe sprânceană, pentru ca nu cumva să-l voteze pe Ludovic Orban, iar domnul Falcă zicea că, dacă Orban va fi preşedinte, PNL va ajunge la 10%. Mă bucur că şi-au schimbat opiniile, îmi plac oamenii care după zbateri proprii ajung la opiniile altora”, a declarat senatorul.
După cum era de aşteptat, foştii PDL-işti au reacţionat, tot cu elemente din fosta siglă a partidului- trandafirul- respecţiv ţepi: „ „Îl rugăm pe domnul senator să își respecte colegii de partid și electoratul. Considerăm că în ceea ce privește comunicarea publică este mult mai important ca domnul senator Cristina să transmită activitatea sa parlamentară pe care o desfășoară pentru cetățeni”, se arată în Comunicatul transmis din partea conducerii judeţene a PNL Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!