Peste 300 de sindicalişti arădeni au decis să participe la miting de miercuri din Bucureşti. Arădenii nemulţumiţi vor ajunge în Capitală fie cu autocare, fie cu maşinile personale sau cu trenul. Cei mai mulţi sindicalişti vor fi trimişi însă de către Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România-Frăţia Arad, aproximativ 200 de persoane.
Participarea sindicaliştilor la protestul bucureştean este una normală, potrivit celor declarate de către liderii confederaţiilor. „Susţinem toate revendicările formulate la nivel naţional de sindicale şi este firesc să sprijinim protestele, în limita posibilităţilor membrilor noştri”, a subliniat preşedintele CNSRL Frăţia Arad, Petre Toma.
Un alt sindicat cu greutate, Cartel Alfa, a trimis la Bucureşti aproximativ 100 de persoane, în timp ce Blocul Naţional Sindical va fi reprezentat de patru arădeni.
Cu pacheţele
Sindicaliştii au găsit sprijin din partea Partidului Social Democrat, care i-a ajutat într-un mod mai … neobişnuit. Le-a asigurat pachete cu alimente pentru drumul din Arad în Capitală. Cu toate aceste, preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar a punctat că: „Noi nu vom trimite niciun membru de partid la acest manifestări. Le-am făcut foar pachete sindicaliştilor şi tuturor arădenilor care s-au hotărât că vor să participe la mitining”.
Programul protestelor
Sindicaliştii se adună între orele 7.30 şi 9.00, după care pleacă spre Piaţa Victoriei, unde la ora 10.00 va începe mitingul. O oră mai târziu, sindicaliştii vor pleca în marş pe traseul Bulevardul Magheru – Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei, unde vor rămâne până aproximativ la ora 17.30, aşteptând rezultatul votului la moţiunea de cenzură. La protestele din Capitală sunt aşteptaţi 80.000 de participanţi.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!