Uşile serviciului au fost deschise pe toată durata week-endului aşa că cei care nu aveau acte în regulă au avut unde să meargă să şi le facă. Sâmbătă, de pildă, la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, s-au eliberat 400 de noi acte de identitate, iar duminică, până la ora 12.00, în jur de 50.
Sute de buletine in week-end
Reactualizat la:
Arad. S-au grăbit să-şi pună în regulă actele pentru a vota la referendum. Este vorba de sute de arădeni care au decis să ia cu asalt Serviciul de Evidenţă a Persoanelor şi să încerce să-şi facă până duminică seara un act de identitate pentru a putea apoi să pună ştampila la referendum.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-01-2025 sunt următoarele:
ARADON Sport local
A 13-a ediţie a Memorialului Nicolae Ardelean a fost câştigată de Podgoria Pâncota.
Mapamond
Steagurile americane vor fi înălțate la Capitoliul SUA luni, 20 ianuarie, pentru ceremonia de învestire a președintelui ales al SUA, Donald Trump, ceea ce reprezintă o sfidare a unui ordin executiv al președintelui în exercițiu Joe Biden.
2
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, în urmă cu câteva minute, brigada care va conduce meciul de luni, ora 17.00, de la Ovidiu, dintre Farul și UTA.
UT Arad
ARAD. Deși este la UTA din 25 septembrie, Damien Dussaut nu a reușit să joace pentru echipă decât în meciuri amicale. A fost acea problemă legată de contractul său, care s-a reziliat cu Farul, dar nu a intrat și la Comisiile de specialitate de la FRF în timp util, adică atunci când era perioadă de transferuri.
Local
A fost deslușit în Spania, în cadrul unui proiect Erasmus+, de către elevi și profesori ai Liceului Național de Informatică.
Mapamond
Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.
8
Citiți principiile noastre de moderare aici!