Este cunoscut faptul că judecătorii
abia mai fac faţă zecilor de mii de
dosare aflate pe rol. În 2008,
Tribunalul Arad a avut pe rol peste 38.470 de
dosare. În aceste condiţii,
încărcătura pe judecător
a devenit imensă. La secţia civilă s-a
înregistrat o încărcătură pe
magistrat de 766 de dosare
soluţionate, în condiţiile în
care numărul judecătorilor
secţiei a scăzut de la 12 la 9. La
secţia civilă, pe cele trei stadii procesuale
(fond, apel, recurs) a revenit spre soluţionare
unui judecător, 432 de cauze, fiind
redactate în medie 198 de hotărâri pe
judecător. Funcţionând doar cu
5 judecători, la secţia
comercială s-a înregistrat o
încărcătură pe magistrat
de 409 cauze soluţionate în 2008,
faţă de 2007 când au fost doar 310 de
cauze. La secţia de contencios administrativ
şi fiscal, litigii de muncă şi
asigurări sociale, înfiinţată
în 2008, a revenit spre soluţionare,
în medie pe judecător, 333 de
dosare. În ceea ce priveşte
operativitatea judecătorilor, cele mai
mari procente au fost înregistrate de
judecătorii Trifa Ioan (100%), Lucaciuc
Ştefan (97%29) şi Buţiu Doina (89,29%),
la secţia civilă. Asta în timp ce la
secţia penală, Cozma Nicoleta, Lazăr
Laura şi Boşca Carmen au avut o operativitate
de 94,06%, 92,41% şi 91,60%.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!