Au fost reţinuţi opt autori. Au mai fost
aplicate 187 de amenzi contravenţionale, în
valoare totală de 61.050 de lei, şi au fost
acordate 34 de avertismente scrise, în urma
legitimării a peste 2.000 de persoane.
„În această perioadă jandarmii
arădeni au asigurat paza şi protecţia a
78 de transporturi de valori aparţinând
Administraţiei Finanţelor Publice Arad,
precum şi a două transporturi cu caracter
special care au tranzitat judeţul Arad”, a
declarat Florin Zapodean, purtătorul de
cuvânt al Jandarmeriei.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!