Cea de-a doua ediție a Flex Fest a adus la Arad nume mari ale rockului românesc și internațional, reușind să strângă în fața scenei câteva sute de rockeri în fiecare dintre cele trei zile de festival. 15 trupe din șapte țări au urcat pe scena de la ștrand, iubitorii genului având ocazia să asculte trupe precum Melmac Riders, Omega Diatribe, Grimegod, Crossbones, Bucovina, dar și pe legendarii membri ai trupei Pasărea Rock: Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Josef Kappl, Nicu Patoi și Sorin Voinea.
„Evenimentul, singurul de acest gen din Arad, a fost dedicat, la fel ca anul trecut, tuturor iubitorilor de muzică rock din Arad, județele învecinate, precum și din Ungaria sau Serbia. De la ediție la ediție dorim să evoluăm și să aducem formații rock cunoscute din România și nu numai, dovadă că anul acesta am avut trupe în mare parte de peste hotare”, spun organizatorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!