Autoritățile au hotărât ca din 15 iunie, țările care au mai puțin de 5 îmbolnăviri la un milion de locuitori să fie trecute pe o listă de destinații sigure, asa că românii întorși din Germania, Austria, Bulgaria sau Grecia nu mai intră, obligatoriu, în izolare la domiciliu. S-a păstrat însă obligativitatea completării unor documente, la graniță, aceleași ca în perioada de pandemie. Parcările maghiare s-au umplut de mașini cu numere de România, încă de duminică, de la prânz. Românii întorși din Germania sau Austria au preferat să piardă vremea în țara vecină decât să intre în izolare. Așa că au așteptat să se facă ora 24:00 ca să treacă frontiera.
Românii din străinătate au aflat de noile măsuri de relaxare din presă sau de pe internet. Mulți însă nu erau siguri dacă țările din care se întorc de la muncă sunt considerate sigure. Mulți români stabiliți în Germania, spre exemplu, și-au amânat concediul în România, în speranța că vor scăpa de izolarea la domiciliu. Așa că au profitat de noile măsuri de relaxare pentru a se întoarce la rude. Sperau să scape însă și de trierea din vamă, care însă s-a păstrat.
Țări precum Italia, Spania, Franța ori Marea Britanie continuă să fie considerate vulnerabile, așa că românii întorși din aceste țări vor merge direct în izolare la domiciliu.
FOTO/VIDEO: V.O.
Trimite articolul
XIn mod normal,cei care intra in tara,si vin din tari unde au rezidenta acolo,ar trebui sa intre in izolare,sunt potentiali contagiosi.Si asta indiferent de tarile de unde vin.Bine fac ungurii ca nu permit accesul in tara,decit in anumite conditii.Noi suntem si vom fi un stat care aplica eronat masurile de prevenire,de dragul populismului politic.
-
Da…sigur…e usor de zis…
Dar nu uita un lucru : turismul se bazeaza pe straini.
O parte din economia Romaniei la fel..
Iar faptul ca sunt potentiali contagiosi e valabil pentru orice individ…de ce as fie eu, care locuiesc intr-o tara unde sunt mai putine cazuri de COVID (la un calcul grosso modo, Romania are 10 cazuri pe milion) mai potential contagios decat tine ? -
Populistii politici sunt tocmai alianta PSD majoritara din parlament. Guvernul vrea sa pastreze cat de cat limitat accesul in tara, iar alianta psd vrea sa deschida granitele cu totul.
Dpmdv, desi nu agreez psd, parca as accepta varianta lor. nu stiu ce va fi, au dreptate sau isi vor rupe gatul marind numarul infectari, dar merita incercata propunerea lor. Oricum daca vor, au puterea sa se impuna in parlament peste voia Guvernului. -
DA, masurile de izolare trebuie in continuare respectate ,iar acestea care exista deja trebuie prelungite…!!! altfel , boala se va extinde iar …
-
Sper sa se extinda la tine boala si sa crapi dracului! Un tembel in minus face mult…Care boala ba oligofrenule, aia fake cu care va tine ciuma galbena in sah? Cum mortii matii de panicat mai poti vorbi ca trebuie restrictii cand efectiv nu mai e nici un control in UE la frontiere, lumea s-a prins ca e tzeapa si revine la normal…doar panicatii tembeli ca tine o tin cu virusul pulii…
-
nazistule ! esti cumva dintre salbaticii de pe la frontiere ,care ne tot fac de ras??? nazistule! din cauza unor salbatici si dementi ca tine, suntem coada Europei ! nazistule! tu si altii ca tine,creati debandada si va luati la scandal cu autoritatile ! pana cand vi se mai permite??/
-
-
-
Necaz sa fie pe capul tau de handicapat in veci!!! Jegule, intre Austria si Ungaria nu mai e nici un control, e ca inainte:Liber! Doar la pisatii de romani trebuie sa fie tiganie maxima si spectacol ieftin…ca asa va place,prostii pulii…
normal ca la noi nu se aplica nimic ….ca doara noi suntem mai speciali, lasa sa respecte aia civilizati….noi doar amendam ca de sfaturi nu tine nimeni cont….is curios cate masuri de igiena si distantare fizica sunt respectate de oamenii care au revenit “la normal”
Eu de 3 luni tot întreb dacă știe cineva pe cineva bolnav de covrig 19, nimeni nimic, s a exagerat grav cu masurile și restricțiile astea au făcut mai mult rău, o sa fim despăgubiți oare în viata asta pt ce ne face statul mie mi se pare ca suntem loviți pe nedrept
-
Si eu de 3 luni tot intreb daca stie cineva pe cineva muscat de rechin si nimic.
Prea stimati guvernanti actuali si fost guvernati.Cereti masura de igiena spalarea cat mai des .dezifectarea mainilor etc cand in Romania exista inca circa 1900 de scolii cu grupuri sanitare arhaice in fundul curtii fara apa curenta,curent electric fose in care cad copii?Poate mai mult de jumatate de locuitori care mai sant inca in Romania nu au Wc uri cu apa curent WC in curte,fara bai si mijloace de spalare(apa curenta)Oare pe cine protejam pe cei care vin de afara sa nu se imbolneveasca cand vin acasa?
-
Aradul nu are in 2020 un wc public despre ce vorbim,sa multumim ghita falca si creatiilor lui sa aiba parte la casele lor de buzile gen stadion gloria si bou rosu
Dar dc ati venit inainte cu 1 zii daca ati stiut ca din 15 intra in vigoare legea!? Raspuns:de dobitoci ca tot voi sa va plangeti dupa ca stati de nu stiu cate ore,mi e greata de voi
-
Mai Diaspora,
Cred ca mai Dobitoc esti tu. In weekend se circula mai usor, mai rapid pe autostrazi si foarte multi care vin din strainatate tin cont de acest fapt. pentru o calatorie asa lunga iti iei si o marja de cateva ore pentru situatii neprevazute. Au ajuns in timpul planificat si asta inseamna ca au calatorit bine fara probleme.
Daca nu ai iesit din tara ca sofer poate n-ai de unde sti dar sa gandesti este gratuit (la fel cum este si sa porcaiesti). Si mai si minti cu nerusinare ca se plang, nu s-a plans nimeni citeste articolul inainte sa scrii, retardatule.Si mie Mi-e greata ca impart aerul din Arad de atatia zeci de ani cu asa rautacios ca tine. Slava Domnului ca prostia si idiotenia nu sunt contagioase.
Gandeste inainte sa scrii ca nu costa!-
Urmareste primul video inteligentule care esti tu doamna zicea ca a venit de la ora 12 inainte cu 1 zii si ca vine din AUSTRIA,tu despre ce tot vb calatorii lungi si marja de eroare?mai bine ai imparte aerul cu niste maimute ca tine decat sa scrii fantezii pe langa subiect.
Ia banana!
-
Draga diaspora,
Mu merita sa ventiti in romania anul acesta sa va umileasca romanii ca pe ultimele animale….Merita sa stau 5 ore la vama doar daca vin in Romania pentru cel putin 6 luni, daca nu mai bine stau unde sunt si eu si banii mei. Candva poate va intra Romania in Schengen sau se va intampla ceva sa nu mai dureze controalele si umilinta la vama. Planuiam anul acest sa stau 3 spatamani in Romania, dar mi am schimbat planurile. Ce avem de facut urgent, am platit pe cineva sa faca, am rezolvat. Doar ca sa stau la gratar si mici acasa…sincer nu merita, iaca stau acasa in Germania, dau o tura si pana la Muenchen si prin Austria,poate ajung si la Viena. Nu merg nici in Spania sau Italia daca mai sunt formalitati la frontiere.Nu doresc sa mi stric concediul pe asteptari la vama si umilinte, ca si cum as cersi ceva cuiva….pe banii mei.
Ii inteleg de asementea pe ei care au ramas fara job, si se duc in Romania, unde e mai ieftin de trait.Le recomand sincer data viitoare cand pleaca la munca, sa semenze un contract, si sa inteleaga bine ce semneaza.Pe la tv in Germania tot arata astia acum ce sclavie si bataie de joc indura romanii la munca aici. Salariul 300 pe luna, in mana,, cazare in baraci darapanate fara apa curenta, munca pana la epuizare, si vorbesc cu ei ca si cu prizonierii din lagarele naziste.
-
sa tw bata bata de kkkomunist jegosh ca esti necretin si nu intelegi durerea unei mame ce isi asteaota sa vina odorul de la treaba pa anglea
-
esti un troll, incerci sa induci neintelegeri.
-
-
si la cine te mai lauzi atunci?
ca lucrezi in germania manager la roaba?
3.393 de romani infectati si 114 decedati ROMANI IN ALTE TARI ALE LUMII ————————-Pe teritoriul Romaniei 21.999 infectati si 1.420 decedati—————-Concluzia: Nu Diaspora a infectat ci faptul ca Guvernul a adunat romanii in CARANTINA INSTITUTIONALIZATA infectand in grup….ANCHETA PENALA !!!
Veniti dragilor acasa in Romanica sa va primiti Direct de la vamă o să vă pună la punct nevoile vii le faceți în tufe oriunde vreți să intrați în orice instituție în orice magazin în orice mall veți fi flituiți de la intrare tratați ca potențial viruși opinia mea stați acolo unde sunteți nu pierdeți nimic este mai rău ca și înainte de
Tiganie maxima, cu asta va asteapta Romania. Din Londra pana la Nadlac nici un control, drum liber. Cand ai ajuns la Nadlac ai dar de administratia miticeasca si de retardati. Pentru nimic in lume nu m-as duce in Romania, sa-si bata joc de mine pe banii mei…
-
Pana la Nadlac e spatiu Schengen de aia se circula liber. Iar de ce Romania nu e inca in Schengen ar trebui sa ne raspunda cel care reprezinta Romania in acest sens si e deja la al doilea mandat dupa unul de 5 ani in care a reusit doar sa dezbine cetatenii romani intre ei si sa-si puna fortat “guvernul lui” in rest nimic.
Care este diferenta intre cei care au intrat pana duminica noaptea in tara si cei care au asteptat rabdatori….sa nu intre mai devreme de ora 00:00?
Welcome to Romania….. Daca nu vrei sa cheltui prea multi bani sa faci un concediu prin Chad, i ti recomand turistule strain sa vi in Romania. Este aproape, poti veni cu masina, nu i ti trebuie vaccin, si cu siguranta vei trai aceleasi umilinte si experiente…..
cine sa te despagubeasca?? masonii, cei care conduc lumea??? ei au creat haosul, ei vor sa ne faca sa ne revoltam, ei ne vor sclavii lor, ei detin puterea!!!!!priveste in jur si analizeaza tot ceea ce se intampla, nu te lua dupa ce spune unul si altul care deja sunt spalati pe creier , niste roboti programati de la distanta ca sa agite lumea!!!!