Procurorii au finalizat dosarul în care Adrian Şuteu a fost cercetat după ce l-a bătut pe Attila Raşca, fost sportiv de performanţă, acesta din urmă având nevoie de zeci de zile de îngrijiri medicale acordate atât în Spitalul Judeţean Arad, cât şi în Spitalul Judeţean din Timişoara. Anchetatorii îl acuză pe Şuteu de vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieţii persoanei vătămate. Dar, pentru prima oară de la demararea cercetărilor, apare povestea bătăii din cartierul Confecţii. Probele administrate până în prezent de procurori arată că, în după amiaza zilei de 11 martie, Raşca s-a dus în faţa blocului în care locuieşte Şuteu şi l-a provocat pe acesta din urmă. „Şuteu Adrian i-a aplicat acestuia (n.r. părţii vătămate) o lovitură puternică cu pumnul, în zona hemifeţei drepte sau regiunii temporale drepte, cu dezechilibrarea victimei şi, posibil, lovirea capului de autoturism (hemifaţă/hemicraniul drept), urmată de cădere cu impact temporo–occipital stâng la nivelul solului, victima suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri medicale, dar viaţa i-a fost pusă în primejdie”, se arată în rechizitoriu. Aşadar, dispar variantele în care Şuteu ar fi fost acuzat că l-a lovit pe Raşca cu o bâtă de baseball sau cu o rangă metalică. Mai mult, procurorii specifică faptul că „leziunile au fost consecutive căderii şi lovirii de autoturismul parcat pe strada Liviu Rebreanu, colţ cu strada Baladei, din cartierul Confecţii din municipiul Arad”. Este clar: Şuteu l-a lovit cu pumnul pe Raşca, iar acesta, în cădere, s-a lovit cu capul de maşină. De aici i se trag victimei traumele.
În arest
Adrian Şuteu se află în arest preventiv încă de la începutul lunii aprilie, după ce procurorii l-au identificat ca fiind suspectul infracţiunii care a avut loc în Confecţii. Interlopul va fi judecat de către Judecătoria Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!