Ministerul Educaţiei este aşteptat să dăruiască judeţului Arad două tabere şcolare: Căsoaia şi Moneasa. Consilierii judeţeni au aprobat, la finele lui august, proiectul de „preluare în domeniul public al judeţului Arad şi administrarea Consiliului Judeţean Arad (CJA) a unor imobile aflate în domeniul public al Statului Român şi în administrarea Ministerului Educaţiei (…)”. Votul consilierilor nu este însă suficient pentru ca taberele şcolare să intre în administrarea CJA.
Vizite la Bucureşti
Vicepreşedintele CJA, Cristian Drăgan, a efectuat deplasări la Bucureşti pentru a discuta eventuale urgentări la atribuirea taberelor şcolare. Aleşii judeţeni au adoptat hotărârea de preluare în administrare a taberelor, însă, aceasta are rolul doar de a sta la baza unei viitoare Hotărâri de Guvern prin care să se realizeze transferul. Hotărârea CJA se află acum la Minister, unde, în prezent, se derulează procedurile standard pentru situaţii de acest gen. Se aşteaptă acum toate avizele necesare. Cristian Drăgan ne-a dezvăluit că speră ca, până la finele acestui an, să se îndeplinească toate procedurile, pentru ca, în bugetul pe 2011, CJA să cuprindă fondurile necesare administrării celor două tabere.
Aceeaşi destinaţie
Prin votul dat de aleşi, CJA şi-a exprimat acordul de preluare în administrare a imobilelor din cele două tabere, precum şi obligaţia menţinerii destinaţiei actuale, a asigurării întreţinerii şi modernizării acestora şi respectarea unor standarde de calitate privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice.
Zeci de hectare
Bunurile imobile care aparţin Taberei Căsoaia sunt: un teren de 54.238 mp, cabana din lemn, o clădire din lemn, 12 căsuţe, şase bungalow-uri, o terasă şi un bazin de beton, iar cele care aparţin Taberei Moneasa sunt: un teren de 6.761 mp, magazie, birou, bloc alimentar, cinci căsuţe.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!