Primăria Bârzava încearcă să acceseze fonduri europene pentru dotarea elevilor şi profesorilor de la toate şcolile din comună cu tablete şi laptopuri. În acest sens, a fost depus un proiect pe Programul Operaţional Capacitate Administrativă, valoarea estimată fiind de aproximativ 100.000 de euro. „Cererea de finanţare a fost depusă, acum aşteptăm răspuns. Dacă răspunsul va fi afirmativ, atunci fiecare elev din comuna Bârzava va avea propria tabletă, iar fiecare profesor va avea câte un laptop. În funcţie de momentul la care vom primi un răspuns referitor la cererea noastră de finanţare, vom demara procedura de achiziţie”, a declarat Gabriel Faur, primarul comunei Bârzava.
Tot în cadrul acestui proiect, pe lângă tablete şi laptopuri, au fost solicitaţi bani şi pentru table interactive şi proiectoare care vor fi montate în şcolile din comună.
Trimite articolul
XDupa ce vor câștiga proiectul vor comunica copiilor ca, tableta li se preda prin contract de comodat și ea urmează să fie returnata la sfârșitul anului școlar în aceeași stare în care au primit-o, adică neatinsă în cutie, altfel sunt pasibili de plata tablete uzate, respectiv 25o E!
La gen.18 cum de nu mai se cere fondul scolii,a clasei,bani de reparatii la nea Ilie(A.Mocanita stie de ce),cu pruncii care NU au posibilitati sa intre on-line,CE FACETI?absente?corigente,repetenti?adica,CUM????DISCRIMINAREE!!!doar nu sunt eu mai proasta si altul e obligat,altul nu!!vreau explikatii…fiica-mea ca e mai grasa in a7-a e discriminata si batjocorita de un coleg din chekeci,pana cand???
-
Tu Marie, trebuia sa treci la nume O Gheorghe… 😉 Nu UN 🙂