„Venim în sprijinul creatorilor arădeni, de care suntem mândri şi dorim să îi sprijinim în promovarea produselor”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean. Dar să vedem despre ce expoziţii este vorba. Genţile handmade sunt realizate de Alexandra Gîdinceanu, iar fiecare poşetă este însoţită de versurile unor scriitori care redau povestea din spatele creaţiei. „Fiecare poșetă are propria ei personalitate. E unică și, îmi place să cred, spune ceva despre cea sau cel care o poartă. E mai mult decât un simplu accesoriu, e o mică bucățică din sufletul fiecăruia. Și când ajungem la suflet, ajungem la poezie”, spune creatoarea. Alături de genţile Alexandrei, pe holul Consiliului Judeţean sunt expuse şi tablourile Corinei Pecican (Braşovan), membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici „Ion Andreescu”. Lucrările în ulei şi acril redau teme florale, peisaje și elemente simbolice. Tablourile sale transmit o adevărată fascinaţie a culorilor pastelate și o senzaţie plăcută de căldură, oferind sentimentul de pace şi linişte interioară. „Creaţiile celor două artiste aşteaptă să fie vizitate, de luni până vineri, între orele 8.00- 16.00, la sediul Consiliului Judeţean Arad”, anunţă reprezentanţii instituţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!