Cine a circulat de curând pe B-dul Cocorilor, cateva sute de metri de la sensul giratoriu UTA, a avut ocazia să vadă o cladire nouă și modernă situată între Calea Victoriei si B-dul Cocorilor. Este vorba de Adora, noul cartier din Arad care începe să se contureze pentru că primul bloc este deja finalizat, cu apartamente gata finisate.
Adora Park vine şi cu o premieră pe piaţa rezidenţială din Arad şi anume cu cel mai înalt bloc de locuinţe – 11 etaje, cu 107 garsoniere şi apartamente cu 2 şi 3 camere, complet finisate şi realizate la standarde înalte de construcţie, disponibile la preţuri aliniate la nivelul pieţei locale, conform interviului pe care l-a oferit ziarului nostru d-l Ofer Lieberson, proprietarul companiei Tagor, dezvoltatorul Adora Park Arad.
Din 10 iulie, s-a deschis biroul de vânzări Adora Park, situat la parterul clădirii Adora, unde clienții pot vedea apartamentele și prețurile de vânzare.
O a doua premieră o constituie parcul privat, cu o suprafaţă de peste jumătate de hectar, ce va fi amenajat în mijlocul complexului Adora Park, lucrările fiind deja începute. Asa cum New York are un Central Park , Arad va avea un „Adora Park”, o oază de relaxare pentru arădenii ce vor locui în complexul ridicat de Tagor. În acest park, precum şi în cele câteva alte zone verzi ce vor fi amenajate în Adora Park, vor fi amplasate locuri de joacă pentru copii, piste de biciclete şi facilitati sportive pentru locuitorii Adora Park. Și, cu toții ne dorim sau am visat apartamente cu vedere la un parc.
Iar o a treia premieră care va fi apreciată de arădeni este conceptul de extra-cameră, un concept revoluționar pe piața imobiliara românească, inspirat tot din New York. Acesta se bazează pe interpretarea inteligentă a compartimentării interioare astfel încât proprietarul/locatarul să poată beneficia de mai mult spatiu pe care să îl poată folosi după preferințe. Astfel la Adora, un apartament de 1 cameră are de fapt 2 camere, iar un apartament de 2 camere are 3 camere. Totul la acelasi preț.
„Fie că va fi o cameră pentru hooby-uri, un mic birou, un spaţiu de joacă pentru copii, un dormitor sau orice altceva, mini-camera este o inovaţie creată prin compartimentarea inteligentă a spaţiului din apartamente. Aduce valoare suplimentară investiţiei în locuinţă”, a declarat Ofer Lieberson, proprietarul companiei Tagor, dezvoltatorul Adora Park Arad.
De asemenea, la parterul primului bloc dat în folosinţă vor fi disponibil aproximativ 1.300 de metri pătraţi de spaţii comerciale pentru servicii atent selecționate ( restaurant și cafenea, gym, facilități pentru copii, magazine și servicii pentru locatari).
Valoarea investiţiei în această primă fază este de 5,5 milioane de euro. Dezvoltatorul a folosit doar materiale de calitate premium în construcția clădirii, inginerii Tagor afirmând că este una din cele mai calitative lucrări de construcție din zona de vest a țării. Proiectul este finanţat de Volksbank Romania, pe baza reputaţiei companiei Tagor şi a solidităţii financiare a partenerului său în România, Patron Capital, un fond britanic de investiţii imobiliare cu active de ordinul miliardelor de dolari. Valoarea totală a investiţiei în Adora Park va fi, la finalizare, de peste 83 de milioane de euro.
„Vom crea în Arad primul parc privat pe care locuitorii unui complex rezidenţial îl vor avea în acest oraş. Construim un complex rezidenţial complet utilat cu servicii şi magazine de proximitate, cu o calitate excelentă a construcţiei, cu extra camere luminoase şi multe altele”, a afirmat la finalul interviului, Ofer Lieberson, proprietarul companiei Tagor.
mai mult poze si informatii http://adorapark.ro/proiect/galerie-foto
Citiți principiile noastre de moderare aici!