Administraţiile locale din judeţ apelează la… soare pentru a mai tăia din cheltuieli. Aşa cum vă informam în urmă cu câteva luni, atât Primaria Municipiului Arad, cât şi Consiliul Judetean Arad au deja proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile pentru executarea de lucrări pentru dotarea diferitelor instituţii cu panouri solare, precum şi realizarea unui sistem de iluminat public alimentar cu energie verde. Acestor două instituţii li s-au alăturat alte câteva primării din judeţ care intenţionează să se folosească de energia solară pentru a face economii bugetare. Se estimează, astfel, realizarea de economii la bugetele locale de câteva zeci de milioane lei pentru fiecare primărie.
Patru primării
Primăriile din Socodor, Grăniceri, Vinga şi Semlac au depus la Bucureşti proiecte pentru a obţine fonduri europene nerambursabile pentru construirea de parcuri solare fotovoltaice de producere a energiei electrice. Proiectele vor trebui cofinanţate din bugetele locale, de primării, cu doar 2% din valoarea investiţiei, în completare la finanţarea din fonduri structurale europene destinate resurselor de energie regenerabilă. Primăria Socodor intenţionează să asigure, cu energie verde, necesarul pentru consumul de la şcoală, grădiniţe, precum şi iluminatul public din comună.
Administraţia din comuna Grăniceri doreşte realizarea unui parc fotovoltaic în satul Şiclău, urmând să fie asigurată energia electrică necesară consumului primăriei, unităţilor de învăţământ, uzinelor de apă şi staţiei de epurare. Şi la Semlac se doreşte asigurarea, din resurse regenerabile, a energie necesare pentru primărie, unităţi şcolare, dispensare, chiar şi lăcaşe de cult, precum şi pentru iluminatul public din comună. Vinga, are de asemenea, intenţia de a asigura alimentarea cu energie electrica a instituţiilor publice din comună.
Pe centură
Primaria Arad a finalizat studiul de fezabilitate pentru realizarea unui sistem de iluminat public cu lămpi cu leduri şi cu panouri solare pe şoseaua de centură. Conform proiectului, dacă se vor atrage cele 10 milioane euro necesare, iluminatul ecologic va fi implementat şi în 70 de locuri de joacă pentru copii, pe alei pietonale şi pe o viitoare pistă pentru biciclişti.
Pentru instituţii
Şi Consiliul Judeţean are un proiect pentru atragerea a 50 de milioane de euro. Dacă proiectul va fi aprobat, se va asigura alimentarea cu energie verde a sediului CJA, precum şi a instituţiilor din subordine: Compania de Apă, Aeroportul, Spitalul Judeţean, Direcţia pentru Protecţia Copilului, Biblioteca Judeţeană, Complexul Muzeal Arad, Centrul Militar Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Zona Liberă Curtici-Arad, şcoli şi unităţi medicale din judeţ.
Compensare
Energia electrica produsă în parcurile cu panouri fotovoltaice va intra în sistemul naţional, pe linia de medie tensiune. Se va contoriza şi se va compensa cu ceea ce consumă unităţile administrative teritoriale.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!