Gruparea Şărban, aşa cum este ea numită de DIICOT Arad este responsabilă de comiterea unor infracţiuni de tâlhărie, distrugere şi constituire a unui grup infracţional organizat, acţionând atât la Arad cât şi la Cluj. Membrii grupării au tâlhărit patroni de firme de schimb valutar şi au incendiat autoturisme.
În rechizitoriul întocmit în această cauză, DIICOT Arad spune că „gruparea Şărban a luat naştere în mod aproape natural, pe baza relaţiilor de prietenie sudate în timp între membrii grupării, având ca bază un nucleu care presupune coeziune pe baza relaţiilor de rudenie sau afinitate stabilite. Astfel, inculpatul Şărban Ioan Cătălin se cunoaşte din copilărie cu inculpatul Burz Eugen Teodor (fiind născuţi amândoi în oraşul Sărmaşu, judeţul Mureş) şi au păstrat în permanenţă legături. Inculpatul Mureşan Sorin Mircea este naşul de căsătorie al inculpatului Şărban Ioan Cătălin, cunoscându-se cu acesta de circa 20 de ani, ştiindu-l totodată din copilărie şi pe inculpatul Burz Eugen Teodor”.
Definirea grupului infracţional
DIICOT Arad a definit grupul infracţional iniţiat şi constituit de inculpatul Şărban Ioan Cătălin „ca fiind compus pentru o sferă largă de activităţi ilegale, circumscrise criminalităţii organizate, având caracter continuu, calificat şi bine structurat, cu stabilitate în timp, care a utilizat de mijloace şi metode specifice, urmărind să obţină venituri ilicite la cote ridicate, remarcându-se: caracterul transfrontalier al grupului (România – Republica Moldova), folosindu-se ca executanţi cetăţeni moldoveni (suspecţii Butnaru Tudor şi Grişco Artiom); legături permanente cu persoane din alte oraşe ale ţării (Cluj-Napoca – Hedeş Romulus Silviu, Oradea – Popa Daniel zis “Piperu”, Arad – Paşca Daniel) pentru aflarea <<ponturilor>> unde urmau să dea loviturile, implicând victime care manipulau sume mari de bani rezultate din activitatea unor case de schimb valutar; acţiuni criminale bine planificate, conspirate: achiziţionarea rapidă a unor autoturisme <<second-hand>> folosite la săvârşirea infracţiunilor şi care erau abandonate imediat; supravegherea pe mai multe zile a caselor de schimb valutar precum şi a străzilor adiacente; schimbarea repetată a cartelelor de telefon precum şi a telefoanelor mobile folosite de inculpaţi, suspecţi şi martori; dinamismul şi rapiditatea cu care se mobilizau executanţii la comanda inculpatului Şărban Ioan Cătălin ceea ce arată disciplina, controlul, interacţiunea şi organizarea atât a liderului şi locotenenţilor săi, cât şi a executanţilor; implicarea inculpatului Burz Eugen Teodor în săvârşirea infracţiunilor (complicitate la infracţiunile de furt calificat şi de tâlhărie şi acte de pregătire a unor noi infracţiuni), chiar în condiţiile în care acesta era dat în urmărire generală din 24.05.2001”.
Planul din 2010
Potrivit procurorilor DIICOT Arad, Şărban ar fi avut intenţia încă din anul 2010 de a-l tâlhări pe patronul unei case de schimb valutar din incinta Atrium Mall. „Tot ca mod de organizare şi pregătire a acţiunilor grupului, arătăm că în cursul anului 2010 suspectul Zecheru Adrian s-a întâlnit cu inculpatul Şărban Ioan Cătălin care era însoţit de inculpatul Burz Eugen Teodor în incinta Atrium Mall din Arad. Cu această ocazie, inculpatul Şărban i-a spus suspectului Zecheru că în incinta mall-ului se află un punct de schimb valutar amplasat în partea stângă a intrării în complexul comercial din parcarea de la parter şi i-a propus totodată ca acesta să-l urmărească zilnic pe patronul casei de schimb valutar, să observe când aduna banii de la schimbul valutar pentru ca ulterior să-i fure suma de bani pe care ar fi avut-o asupra sa. Cele expuse mai sus sunt de natură să definească, ca repere, „plaja de lucru”şi modul de abordare a grupului infracţional organizat, aceste repere făcând parte din arealul infracţional general angrenat de faptele grave pentru care inculpaţii sunt cercetaţi”, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT Arad.
Prima tâlhărie
În noiembrie 2011, două persoane necunoscute i-au furat unei femei – asociat al unei case de schimb valutar – o geantă în care se aflau 249.550 de lei, hoţii părăsind locul faptei cu un autoturism la a cărui volan se afla Burz Eugen Teodor.
„În jurul orelor 18.00, pe timp de noapte, în momentul în care persoana vătămată, asociat al casei de schimb valutar a urcat în autoturismul proprietate personală, parcat pe B-dul Revoluţiei din municipiul Arad, autori necunoscuţi i-au sustras de pe scaunul din dreapta faţă o geantă în care se aflau sumele de rulaj de la casa de schimb valutar în cuantum de 249.550 lei, după care au părăsit locul faptei cu un autoturism marca VW Vento la volanul căruia se afla inculpatul Burz Eugen Teodor. Potrivit declaraţiei persoanei vătămate, în jurul orelor 18.00, aceasta a preluat încasările de peste zi, respectiv 700 lire sterline, 339.500 forinţi, 560 franci elveţieni, 39.745 Euro, 1.000 coroane daneze, 100 coroane suedeze şi 67.111,14 lei, sume pe care le-a pus într-un rucsac de culoare neagră pe care l-a închis cu un lacăt. Apoi a aşteptat echipajul firmei de pază pe care-i angajase, dar, întrucât aceştia au întârziat câteva minute, persoana vătămată a ieşit din incinta casei de schimb, afară fiind întuneric, şi a urcat în autoturismul proprietate personală, parcat pe bulevard, pentru a-i aştepta pe lucrătorii firmei de pază. În timp ce aştepta la volan, o persoană de sex masculin circa 30-35 de ani, brunet, 1,85 înălţime, constituţie atletică, îmbrăcat în haine de culoare închisă a deschis brusc portiera din dreapta faţă şi i-a sustras rucsacul cu bani, fugind şi urcându-se apoi într-un autoturism de culoare închisă, condus de un alt bărbat, care a demarat în trombă, pe strada Mircea Stănescu spre strada Tudor Vladimirescu. Totodată persoana vătămată şi-a amintit că a mai văzut autoturismul mai sus arătat parcat anterior comiterii furtului, în mai multe rânduri şi în acelaşi loc”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Arad. Prejudiciul cauzat este de 249.550 lei, sumă cu care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal.
2013, anul constituirii grupului
În cursul anului 2013, Şărban Ioan Cătălin a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi sprijinit inculpaţii Burz Eugen Teodor (cetăţean român), Butnaru Tudor (cetăţean moldovean), Grişco Artiom (cetăţean moldovean) şi Mureşan Sorin Mircea (cetăţean român), precum şi alte persoane în scopul comiterii unor infracţiuni grave (tâlhărie, distrugere). În 25 aprilie 2013, Şărban coordona o tâlhărie în municipiul Cluj Napoca asupra unui patron de casă de schimb valutar. Potrivit rechizitoriul DIICOT Arad „în cursul dimineţii de 25.04.2013, în jurul orelor 8.00, sub coordonarea directă a inculpatului Şărban Ioan Cătălin, inculpatul Butnaru Tudor şi o altă persoană de sex masculin (rămasă neidentificată până în prezent), după ce persoana vătămată a părăsit imobilul în care locuieşte, situat în municipiul Cluj-Napoca, îndreptându-se înspre parcarea din apropierea blocului, prin exercitarea de violenţe şi ameninţări, l-au deposedat de geanta pe care o avea asupra sa, în care se aflau actele de identitate ale persoanei vătămate, alte acte, precum şi suma de 273.819,8 lei (la cursul de schimb valutar din data de 22.05.2014), compusă din valută şi monedă naţională (49.500 euro, 220 franci elveţieni, 9.500 dolari, 1.600 lire sterline şi 15.000 lei). Persoana vătămată se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 63.000 euro”.
Tâlhărie de 50.000 de euro la Arad
Seria tâlhăriilor asupra patronilor de case de schimb valutar a continuat la Arad, aici unde, în 10 octombrie 2013, în jurul orelor 17.50, sub coordonarea directă a lui Şărban, Butnaru Tudor (cetăţean moldovean) şi încă o persoană de sex masculin (rămasă neidentificată până în prezent), au aşteptat-o pe persoana vătămată în scara blocului din municipiul Arad, unde aceasta locuieşte şi, prin violenţă, lovind-o în cap cu un obiect contondent, au deposedat-o de o geantă în care se aflau 220.000 de lei (50.000 Euro). Ulterior, au părăsit locul faptei cu un autoturism marca VW Golf III, de culoare vişinie, cu numere de înmatriculare eliberate de autorităţile din Bulgaria, la volanul căruia se afla Burz. Autoturism a fost găsit abandonat ulterior. În urma loviturilor, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 2-3 zile de îngrijiri medicale. Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 euro (50.000 euro daune materiale şi 50.000 euro daune morale).
„Lovitură” şi la Oradea
În aprilie 2014, Şărban Ioan Cătălin organiza o tâlhărie asupra unui patron de casă de schimb valutar în municipiul Oradea. În acest sens, inculpatul a cumpărat un autoturism Lancia din Arad cu care s-a deplasat la Oradea împreună cu Butnaru şi Grişco – martorul Popa Daniel cazându-i pe cei trei într-o garsonieră.
„În următoarele zile (circa 3-4), inculpaţii cetăţeni moldoveni s-au întâlnit de mai multe ori cu martorul Popa Daniel şi cu inculpatul Şărban Ioan Cătălin, s-au plimbat prin municipiul Oradea, au mutat autoturismul marca Lancia pe strada Spartacus (introducând în el şi o ganteră de culoare albastră), în apropierea unui parc de unde puteau de asemenea să supraveghere şi casa de schimb valutar Platza SRL de pe B-dul Dacia, precum şi autoturismul marca VW Golf care a parcat de mai multe ori în faţa casei de schimb. În data de 8 aprilie 2014, în jurul orelor 22.00, inculpaţii Butnaru Tudor şi Grişco Artiom urmau să-l deposedeze prin violenţă pe patronul casei de schimb valutar, dar inculpatul Grişco Artiom (cel care trebuia, conform indicaţiilor inculpatului Şărban Ioan Cătălin să-l lovească pe patronul casei de schimb), s-a răzgândit în ultimul moment”, se arată în rechizitoriul întocmit de DIICOT Arad.
Au incendiat o maşină la Cluj
În 16 martie 2014, în jurul orelor 23.00, la instigarea lui Mureşan Sorin Mircea, sub coordonarea directă a lui Şărban, Butnaru şi Grişco au incendiat un autoturism Land Rover, parcat pe o stradă din municipiul Cluj- Napoca, între alte autoturisme, în faţa blocului unde locuia proprietarul autoturismului. Prejudiciul cauzat prin incendierea maşinii este de 7.500 euro. Procurorii DIICOT Arad susţin că disensiunile dintre proprietarul maşinii incendiate şi Mureşan Sorin Mircea au apărut în urmă cu aproximativ 4 ani, când inculpatul i-a împrumutat persoanei vătămate o sumă de bani pe care aceasta nu i-a mai restituit-o, conflictul dintre cei doi fiind amplificat tot în acea perioadă când, inculpatul a lovit-o pe soţia persoanei vătămate într-un restaurant din Cluj Napoca.
Doi dintre inculpaţi, este vorba despre cetăţenii moldoveni Butnaru Tudor şi Grişco Artiom au fost cercetaţi în Republica Moldova într-un dosar penal privind infracţiunea de omor asupra unei casieriţe a unei case de schimb valutar din Chişinău, în cursul lunii iunie 2014, ulterior cei doi fiind scoşi de sub urmărire penală din lipsă de probe. Totodată, inculpatul Butnaru Tudor este urmărit în Austria pentru furt.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată de DIICOT Arad, în prezent, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!