Polițiștii Biroului Rutier au stabilit că șoferul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gorunului – la intersecția cu strada Zărandului – nu a respectat semnificația indicatorului „cedează trecerea”, pătrunzând în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un hunedorean în vârstă de 52 de ani. În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale, testarea cu aparatul etilotest indicând o alcoolemie de 1,42 mg./l. alcool pur în aerul expirat a șoferului vinovat. De asemenea, un alt bărbat, de 46 de ani, din Timișoara, aflat tot sub influența alcoolului, a condus un autoturism pe raza comunei Vinga, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, eveniment în urma căruia au rezultat exclusiv pagube materiale. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat o alcoolemie de 1,01 mg./l. alcool pur în aerul expirat a conducătorului vinovat. Conform procedurii, în ambele cazuri s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, fiind întocmite dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.
Trimite articolul
Xnu exista cedeaza trecerea pe strada Gorunului
-
Așa este, Gorunului este cu prioritate. Ăla de pe Zarandului trebuia să cedeze trecerea.
-
Gorunului este strada cu prioritate, nu trebuia sa cedeze trecerea celui de pe Zarandului. Eu zic ca cel de pe Zarandului e vinovat.
-
Prioritate de Dreapta
Nu mai conteaza ca vina a picat pe cel baut cu toate daca celălalt nu a acordat prioritate de dreapta
Ghinion😝😝😝
BINE K N-O INTRAT IN TRAMVAI LA INTERSECTIA AIA-
Pe Gorunului e drum cu prioritate, indicatorul cedează trecerea e pe strada Zarandului, e o prostie de stire asta