“Secţia de Pompieri Ineu a intervenit, în această dimineaţă, cu o autospecială şi şase subofiţeri, în comuna Şicula, sat Gurba, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil. În incinta imobilului a fost descoperită o persoană de sex masculin, de 28 de ani, carbonizată, pentru care nu s-a mai putut face nimic. Intervenţia a durat aproape 30 de minute, fiind salvate bunuri în valoare de aproximativ 120.000 de lei. Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, au ars aproximativ 10 metri pătraţi de acoperiş, un pat, un dulap şi un televizor”, a declarat Sorina Ambruş, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Tânărul locuia cu chirie în imobilul în care a fost descoperit carbonizat. Mai are un frate care locuieşte în acelaşi sat.
“Era un băiat foarte bun, muncitor, care nu făcea niciodată probleme. Nu l-am cunoscut personal, dar toată lumea din sat îl ştia un om liniştit. Din câte ştiu lucra în construcţii şi nu avea copii. Transmit condoleanţe familiei pentru această nenorocire”, a spus, Ionel Cârja, viceprimar, comuna Şicula.
Citiți principiile noastre de moderare aici!