Echipajul SMURD a intervenit duminică, 29 octombrie, în jurul orei 12:00, într-un apartament ANL din cartierul Micălaca, după ce vecinii de bloc au simțit mirosul înțepător ce venea dinspre unul dintre apartamente. Din informațiile pe care am reușit să le culegem până acum am aflat că este vorba de un tânăr de 38 de ani, care s-ar fi spânzurat în cursul zilei de joi, 26 octombrie. În această zi, a fost și ultima zi în care vecinii l-au văzut ultima dată. Tot conform martorilor, se pare că tânărul ar fi avut probleme cu băutura.
Echipajul SMURD care a intervenit nu a fost obligat să spargă ușa deoarece aceasta era închisă, dar nu asigurată. La scurt timp după ce cadavrul a fost descoperit, la locul incidentului au sosit atât mama, cât și sora bărbatului. Cadavrul va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea autopsiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!