Imaginile video surprinse de camerele de înregitrare din apropiere îl arată pe polițistul de la Poliția Municipiului Arad – Biroul Rutier (D.C.) cum îl lovește pe tânărul instructor: o dată îl lovește în interiorul unui local din centru, iar a doua lovitură o primește în afara lui, lângă terasele pline de oameni. În urma celei de-a doua lovituri tânărul cade pe asfalt și acolo rămâne până la sosirea cadrelor medicale de pe ambulanță. De la Spitalul Județean Arad, pacientul – care suferise o fractură craniană – a fost transferat la Spitalul Județean din Timișoara cu o autospecială SMURD Arad. Momentan, tânărul se află în comă. Ce spune IPJ Arad despre acest incident? Ei bine, reprezentanții IPJ ne-au declarat că nu pot confirma și nici infirma numele agresorului și nici calitatea lui de polițist. Cazul a intrat deja în atenția procurorilor arădeni.
În ceea ce-l privește pe polițistul Dărăbuț Claudiu, acesta nu se află la prima “abatere”. În urmă cu ceva vreme, polițistul de la Poliția Municipiului Arad – Biroul Rutier, venind de la o petrecută la lăutari,
s-a răsturnat cu mașina între Ineu și Arad. În autoturism cu el se mai afla încă un polițist. Din informațiile noastre, cei doi se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Însă colegii polițistului spun că acesta are mai multe abateri la activ.
UPDATE1: Dărăbuț Claudiu a fost căutat mult și bine de către ofițerii Serviciului de Investigații Criminale după bătaia din noaptea de vineri spre sâmbătă. Polițistul s-a ascuns de colegii săi, însă s-a predat într-un sfârșit – convins și adus la Poliție de către un prieten și coleg de-al său de la Rutieră.
UPDATE2: Polițistul Dărăbuț Claudiu a fost reținut pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, în urma audierilor și a probelor adunate, reținerea polițistului pentru 24 de ore pentru tentativă de omor.
UPDATE3: Vești bune despre starea lui Alex Băltean. Tânărul a ieșit din comă, respira singur, fara ajutorul aparatelor. Momentan nu poate vorbi, insa si-a recunoscut membrii familiei. Duminica dimineata, medicii timisoreni il vor suspune unei noi investigatii RMN si in functie de rezultatul acesteia se vor stabili urmatorii pasi in tratamentul lui Alex.
Citiți principiile noastre de moderare aici!