S-a urcat din nou la volan deși nu avea permis de conducere și, în același timp, era cercetat și în alte cauze penale pentru infracțiuni rutiere. Polițiștii au dispus de această dată reținerea tânărului.
Potrivit reprezentanților IPJ Arad “la data de 25 mai, în urma activităților desfășurate în trafic pe linie rutieră, polițiștii din Lipova au depistat pe raza aceleiași localități, un tânăr de 25 de ani, din Zăbrani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul este cercetat si-n alte cauze penale, pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. În baza probatoriului administrat s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului pe bază de ordonanță de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!