Întreaga comunitate locală din Dud și Târnova e bulversată de tragedia prin care trece familia Fanei – tânăra de 24 de ani care a murit joi, la scurt timp după ce a născut prin cezariană.
Ea era programată să nască luni, 22 mai. A avut însă o mică problemă, l-a contactat pe medicul ginecolog care a urmărit-o pe parcursul sarcinii, iar acesta a chemat-o la spital. A plecat la Ineu însoţită de către mama sa şi de un unchi. În urma consultului medical, ginecologul a decis că trebuie să nască. Operaţia cezariană a decurs bine, bebeluşul – un băieţel de 2,890 kg – s-a născut sănătos iar mama chiar a apucat să îl îmbrăţişeze şi să îl sărute. Din păcate, imediat după ce a ieşit din sala de operaţie, au început problemele: tânăra a început să vomite şi a simţit că nu mai are aer. A făcut un stop cardio-respirator, a fost dusă înapoi în sală, a fost resuscitată, apoi intubată. Totul a durat aproximativ o oră şi jumătate, timp în care medicii de la Ineu au solicitat elicopterul SMURD. Acesta a preluat-o pe pacientă, însă pe drum tânăra a mai făcut un stop cardio-respirator care, se pare, i-a fost fatal. Manevrele de resuscitare începute pe elicopter au continuat şi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad – unde, pe lângă specialiştii UPU, au fost prezenţi şi medicii de gardă de la Ginecologie şi ATI. Au încercat mai bine de o oră şi jumătate să o salveze pe tânăra mamă dar, din păcate, în cele din urmă au fost nevoiţi să declare decesul acesteia.
Nu doar pruncul nou-născut a rămas în urma Fanei. Ea mai avea acasă o fetiţă de doi ani şi cinci luni. Orfani de mamă, cei doi copii au rămas acum în grija tatălui. Acesta lucrează la o firmă de construcţii, fiind cunoscut ca un bărbat foarte harnic. A muncit câţiva ani în Anglia şi, din banii câştigaţi, şi-a făcut o casă în Dud (care e gată în proporţie de 60-70%). A decis să rămână în ţară pentru a fi aproape de familie. Acum, familia lui este incompletă: soţia sa, mama copiilor lui îi va veghea din Ceruri…
Şoc în urmă cu un an
O altă moarte subită a zguduit, în urmă cu un an, comunitatea locală din Dud. O femeie în vârstă de 36 de ani – întâmplător, chiar mătuşa Fanei – a murit în mod inexplicabil. Îi apăruseră nişte pete pe piele, s-a dus la spital şi… în două zile a murit. Aşa cum s-au şocat atunci de ceea ce s-a întâmplat, aşa sunt şi acum localnicii, la moartea Fanei: complet bulversaţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!