Mihai Cătălin Doru era pompier voluntar la Șagu de mai mulți ani, participase la misiuni și concursuri, iar vineri dimineața colegii săi din cadrul ISU Arad l-au scos decedat dintre fiarele contorsionate ale microbuzului la al cărui volan se afla. Șoferul autoutilitarei de care s-a izbit microbuzul condus de pompierul voluntar a spus, după accident, celorlalți martori, că l-a văzut pe tânăr venind cu autovehiculul spre el și că părea că acesta căuta ceva în partea dreaptă. Polițiștii spun că impactul a avut loc după ce microbuzul – ce purta însemnele unei firme de curierat – a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de autoutilitara condusă regulamentar.
Colegii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șagu i-au adus un omagiu pe pagina de Facebook a serviciului: „Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu un caracter distins, dragul nostru viteaz coleg, astăzi din viață tu te-ai stins”.
CITEȘTE ȘI:
http://www.aradon.ro/impact-fatal-intre-o-autoutilitara-si-un-microbuz-pe-dn7-la-sambateni/2092120
Citiți principiile noastre de moderare aici!