ARAD. Se află în continuare în spital, în stare gravă. Este vorba despre tânărul de 27 de ani care ar fi fost victima unei răzbunări crunte, pusă la cale şi executată de persoane necunoscute, deocamdată. Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean Arad spun că starea clinică a pacientului este staţionară. Tânărul este în comă indusă, fiind sedat foarte puternic. După incidentul de sâmbătă seara, tânărul care fusese crescut de o fundaţie umanitară din Şiria, a rămas efectiv fără carne la nivelul coapselor şi feselor, suferind, odată ajuns la spital, mai multe intervenţii chirurgicale şi luptându-se totodată cu o infecţie izbucnită din cauza lipsei de părţi moi.
Între timp, IPJ Arad şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad efectuează cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat sâmbătă seara pe străzile Şiriei. Se vehiculează că tânărul a fost legat de mâini şi de picioare şi tras de o maşină pe o distanţă de aproximativ 400 de metri pe una dintre străzile Şiriei, iar apoi abandonat în mijlocul drumului. Cum niciun localnic nu a văzut şi nu a auzit nimic cu privire la incident, una dintre opţiunile anchetatorilor, în condiţiile în care până acum au fost audiate persoane însă nu s-au efectuat reţineri în acest caz, este ca tânărul să se trezească din comă şi să povestească ce s-a întâmplat, furnizând numele persoanei care a fost capabilă de un asemenea gest reprobabil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!