Tânărul a declarat în cadrul audierilor că a pus cadavrul Antoniei într-un geamantan și a pelcat cu un taxi spre cimitirul din Bujac, iar pentru revenirea la apartamentul în care locuia a folosit un alt taxi. Cele declarate de bărbat sunt susținute de imaginile video surprinse de camerele amplasate în apropierea blocului în care locuia.
Tânărul l-a luat pe băiețelul de trei ani al iubitei sale cu el atunci când s-a debarasat de cadavrul fetiței. Potrivit declarației date în fața anchetatorilor, bărbatul a spus că a plătit 8 lei pentru cursa de taxi până la cimitir. Ajuns aici, pentru a-i distrage băiețelului atenția de la ceea ce urma să facă – adică sa arunce cadavrul surorii mai mari – i-a dat telefonul mobil, punându-l să se uite la desene animate. La 20 de metri distanță față de locul în care copilul se uita la desene animate, tânărul a scos cadavrul fetiței din geamantan și l-a aruncat pe câmp apoi a revenit la apartament cu un alt taxi și cu valiza goală.
Trimite articolul
XUn scenariu de film ultra-horror!
Eu inca am intrebari la care nu am raspuns, de ce fetita avea membrele inferioare taiate?
Unde le-a taiat, acasa? langa cimitir?
Daca cainele a gasit laba unui picior, in cate bucati a fost taiata fata? 3 4 5?
Si ia uite, s-a intamplat miercuri 27.10 – 3 4 zile zacea un cadavru pe terenul viran din bujac?
in adevar in balarii e greu de gasit.
Si doi la mana, cine stie cate alte cadavre se mai gasesc pe viranele din arad, fara sa stie nimeni?!
Se ocupa cineva de asta?
de ce sabrina dacă era de marți in matern sa nasca încă un criminal ca florin crișan!
nu a cerut niciodată sa vorbesca cu copii amândoi pe cameră? de ce sa liniștit doar prin simplu fapt că se preda el?
se drogeaza si ea? e o femeie fără minți?s-au e o prostituata ce pentru o pula sa aiba pula a aceptat ca fata ei zace de miercuri pe camp moartă?!
-
Ala era lucid si stia ce face! Nu se stie daca era drogat in momentul comiterii crimei! Este si in deplinatatea facultatilor mintale, iar pentru fapta sa va lua 25 de ani: omor calificat si profanare de cadavre!
-
nici 1000 de ani daca ar lua, nu se compara, a plecat un suflet care nu stia ceea ce inseamna Pamant, nici nu sa nascut bine ca a si plecat, se ridica parul pe mine, am copii si nici nu accept sa gandesc una ca asta
-
Dumezeu sa o ierte pe scumpetea mica care nare nici o vina ..
In schimb Jegul de CRIMINAL va fi bine dispus in puscarie cu program alternativ …
Statul Roman face birocratie si asculta legile UE!
Am ajuns o tara de Slugi
Promovam Hotia , Coruptia , Nu facem Absolut nimik pt noi!
In orice cartier din Arad poti cmanda orice DROG si orice substanta !
Autoritatile nu fac nimik …
Aici sa ajuns !!!!!
Si din pacate asa va fi in continuare … MAI RAU!!!!!!!
-
Prefer sa fiu in UE, decat pedofil rusofil si sa comit acte incestuoase cu copilul meu de 3-4-5 ani sau cat o fii avand! Si e tara bisericoasa!
-
Dar tu de care pedofil esti, din moment ce pretinzi ca cineva din alta tara care nu-ti place tie, este pedofil? Acesta iti este profilul?
-
-
Băi putinofil idiot, UE e de vină că imbecili ca tine votează PSD și AUR sau că ai drept model un mistreț cu țâțe precum șoșoaca? În țările din UE, căcatul ăsta cu ochi nu mai ieșea în veci din
-
Gunoaiele și scursurile genetice ca tine au votatpnl și werme și uitece țară de kăkat avem, plină de jeguri pnl
-
Cu geamantanul la cimitir? Idiotului de pe taxi nu i-a dat nimic de banuit? Poate intra la tainuire!
-
CORECT !
-
Nu la lăsat lăngă cimitir.
-
-
da tu crezi ca il intereseaza pe Taximetrist, cine cu ce unde merge?
Acolo pe strada mai sunt case
Iaca a mers la cineva!… cine ce treaba are de ce?!a platit cursa, ciao!
-
Pai da cata prostie poate sa zaca in unii dintre voi,daca vezi pe unul cu un troller pe strada primul gand care iti vine in minte e ca are acolo vreun cadavru taiat in bucati?Am fost de n ori in strainatate si am venit si plecat cu troller dupa mine,ce treaba avea taximetristul sa ma ia pe mine la intrebari ce duc acolo?Auzi ca poate intra la tainuire:))
Legat in centru de un stâlp. Acolo sa se usuce