Un vot pe un proiect pe gustul tuturor. Aşa poate fi catalogat votul aleşilor locali municipali, în ultima şedinţă CLM care s-a ţinut, pe proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Trama stradală – Compensarea celor îndreptăţiţi conf. L10/2001 – Parcelare şi realizare locuinţe sociale”, Sânicolaul Mic – str.Tarafului”, un plan care va fi valabil pe trei ani şi a cărui beneficiar este Municipiul Arad.
Trei zone
Proiectul vorbeşte, în primul rând, de delimitarea suprafeţelor de teren în trei zone distincte – Zona I, Zona II şi Zona III. În prima zonă, care priveşte o parte din parcelă (13,3845 hectare) aparţinând Primăriei Arad se doreşte realizarea unei trame stradale, astfel ca terenul delimitat de aceasta să poată fi atribuit prin compensare celor care solicită şi sunt îndreptăţiţi conform prevederilor Legii nr. 10/2001. În zona II (în suprafaţă de 9239 mp) se doreşte tot o parcelare de teren pentru realizarea de locuinţe sociale, iar în zona III ( în suprafaţă de 204.272 mp. ), care are o formă sinuasă, ar urma să se realizeze căi de comunicaţii, spaţii verzi etc. Per total, Primăria visează aici, pe strada Tarafului, aşa cum am mai precizat şi în trecut, să ridice locuinţe individuale, case, locuinţe sociale colective, dublate de o tramă stradală, platforme carosabile pentru circulaţii, platforme carosabile pentru parcări, alei pietonale, spaţii verzi amenajate, locuri de joacă pentru copii, pistă pentru biciclete etc. Aleşii şi politicenii nu au lăudat însă visurile municipalităţii legate de ridicarea de locuinţe, ci trama stradală cuprinsă în proiect.
Primul, viceprimarul
Viceprimarul Levente Bognar a deschis seria laudelor precizând faptul că „acest PUZ este practic ce am dorit şi în alte zone, pe strada Agricultorilor şi pe Orizon, unde s-a construit, din păcate, fără tramă stradală. Aici în Sânicolau se va întâmpla cu totul altfel”. Au urmat şi alţi consilieri care au lăudat iniţiativa Primăriei. Printre aceştia s-a numărat chiar şi Claudiu Cristea, ales al Opoziţiei, care a precizat faptul că „este primul exemplu pe care îl văd; văd că venim cu o gândire pentru zona care urmează să se sistematizeze. Eu mi-ar dori să extindem această soluţie în zonele noi pe care le ridicăm, în Gai, peste tot unde se mai poate”.
Zonă aparte
Proiectul este primul care vorbeşte de realizarea unei trame stradale în cartier, zona fiind una aparte: strada Tarafului e strada care aparţine până nu de mult rromilor, dar acum au fost mutaţi aici, de către Primărie, evacuaţii din casele retrocedate şi familiile cu probleme sociale.
A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!