Veste bună pentru 128 de familii şi persoane singure, evacuate de-a lungul anilor din casele retrocedate foştilor proprietari. Pe 29 decembrie, în cadrul şedinţei de Consiliu Local Municipal, aleşii sunt chemaţi să voteze lista beneficiarilor celor 128 de apartamente ridicate de Primăria Arad pe strada Tarafului.
O zi după, pe 30 decembrie, beneficiarii vor fi chemaţi în Sânicolaul Mic, la cele patru blocuri ridicate de curând în cartier, pentru a-şi primi cheile de la apartamente. “Blocurile 3, 4, 5 şi 6 de pe strada Tarafului, care cuprind 128 de apartamente (20 cu o cameră, 76 cu două camere şi 32 cu trei camere) vor fi predate beneficiarilor pe 30 decembrie. Pe 29 decembrie, vom vota lista în CLM. Toţi beneficiarii sunt evacuaţi din casele rectrocedate”, a precizat primarul, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.
La curent şi gaz
Edilul a ţinut, însă, să precizeze că de la predarea cheilor până la mutarea efectivă a arădenilor în blocurile de pe Tarafului ar mai trebui să treacă ceva timp pentru că noii proprietari vor trebui să semneze contracte cu furnizorii de utilităţi: cu Enel şi E.on Gaz, branşarea apartamentelor la utilităţi depinzând de momentul la care beneficiarii acestor apartamente vor decide să se adreseze societăţilor.
Deşi, pe moment, numărul apartamentelor destinate evacuaţilor din casele retrocedate pare a fi identic cu cel al celor care şi-au pierdut astfel casa, situaţia se schimbă de la o zi la alta, alţi arădeni fiind somaţi să părăsească imobilele retrocedate. Ca atare, Primăria Arad nu se poate lăuda că a acoperit cererea pe acest sector. Totuşi, Gheorghe Falcă şi-a exprimat ieri speranţa că următorul bloc care va fi ridicat lângă cele şase deja existente pe Tarafului va acoperi atât necesarul de locuinţe pentru cei evacuaţi, cât şi cererile persoanelor cu nevoi sociale aflate pe lista Direcţiei de asistenţă socială. Deşi…
278 de apartamente
Per total, pe starda Tarafului, Municipalitateaarădeană a ridicat, până în prezent, şase blocuri, în total 278 de apartamente cu una, două sau trei camere.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!