ARAD. Sâmbătă, la centrul internaţional de afaceri waterhouse, a avut loc înfiinţarea oficială a Clubului naţional Ţărănist-PNŢCD Arad. În prezenţa a circa 50 de actuali şi foşti ţărănişti arădeni-printre care şi deputatul Mihai Calimente-, preşedintele PNŢCD Arad, Tudor Caracioni a prezentat scopul şi obiectivele clubului, cu precizarea că scopul este apolitic, membrii asociaţiei neparticipând la alegeri în numele acesteia. Clubul urmăreşte „promovarea prin acţiuni civice a doctrinei tradiţionale naţional ţărăniste creştin democrate”.
Printre obiective se numără şi „sprijinirea poziţiilor tradiţionale ale partidelor istorice româneşti referitoare la instituţia monarhiei constituţionale, reinstaurarea ei, pe căi strict democratice şi legale”. (În paranteză fie spus, se pare că la nivel naţional clubul face eforturi de coagulare a tuturor fracţiunilor ţărăniste, cu obiectivul prioritar de a-l debarca pe Aurelian Pavelescu,acesta intenţionând, se pare, să pună partidul la dispoziţia lui Traian Băsescu, în schimbul satisfacerii intereselor personale. Dealtfel, spun sursele, Pavelescu i-ar fi ameninţat cu excluderea pe fondatorii Clubului. Grăitoare în sensul afirmaţiei de mai sus a fost prezenţa fostului primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu).
Dialog cu Seth Cropsey
Invitatul de onoare, Seth Cropsey, fost director al „Vocii Americii”, actualmente director al Centrului pentru Puterea Navală americană a fost asaltat cu întrebări de către cei din sală, în urma prezentării temei alese. Adică, participarea sau neparticiparea poporului la exercitarea puterii politice, dar şi dilemele democratice privind rolul statului în asigurarea prosperităţii şi bunăstării cetăţenilor.
Dr. Sinaci
Pe ordinea de zi a mai fost şi comemorarea dr. Mircea Voineagu, fostă personalitate ţărănistă arădeană, fost preşedinte PNŢCD Arad în perioada 1994-1997.Reuniunea s-a încheiat cu lansarea cărţii „Discursul politic în perioada tribunismului arădean”, scrisă de Dr. Doru Sinaci, în prezenţa autorului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!