Trecerea de la gimnaziu la liceu sau la şcoala profesională este prima schimbare majoră în cariera elevului. Această primă experienţă îi va determina viitorul său traseu şcolar şi cariera sa profesională ce va urma. De aceea, este important ca, atât şcoala cât și familia dar și comunitatea locală, să-l ajute pe elev să depăşească cu succes acest prag şi să-i fie alături mai mult ca oricând.
La a XVI-a ediţie
În acest scop s-a deschis, astăzi, la Sala Sporturilor „Victoria”, „Târgul educaţiei 2016” (5-6 mai). La ediţia din acest an, a XVI-a, sunt prezente, cu standuri, 29 de unităţi şcolare, din municipiu şi judeţ, care îşi prezintă ofertele educaţionale. Şi din cei 3.696 de elevi care vor termina clasa a VIII-a sunt aşteptaţi, în cele două zile, să viteze târgul peste 2.000 de viitori absolvenţi de gimnaziu.
La deschidere
Despre importanţa târgului în orientarea şcolară au vorbit, la deschidere, prof. Claudius Mladin, inspector şcolar general la IŞJ Arad – organizatorul principal al evenimentului, prof. Nicolae Pellegrini, inspector şcolar general adjunct, arhitect Gheorghe Seculici, președinte al Camerei de Comerț și Industrie Arad, prof. univ. dr. Ioan Radu, preşedinte al Senatului Universităţii „A.Vlaicu”, prof. univ. dr. Andrei Anghelina, prorector al Universităţii de Vest „V. Goldiş”, jurist Marinel Hentes, preşedinte al AJOFM.
De un real folos
„Târgul ofertelor educaționale – a precizat inspectorul general Claudius Mladin – este un eveniment tradițional prin care ne propunem informarea, consilierea și orientarea elevilor în vederea posibilității de continuare a studiilor în anul școlar următor. Cu siguranță, consultarea materialelor prezentate la standurile unităților de învățământ ofertante va fi de un real folos în alegerea parcursului lor viitor. Cu acest «Târg» încercăm să fim alături de copii şi părinţii lor în acest pas foarte important de alegere a unui traseu educaţional spre profesia dorită. La ediţia viitoare ne dorim un târg al educaţiei mai aplicat, mai interactiv care se va desfăşura la Expo Arad.
Inspectoratul Școlar Județean Arad mulțumește Consiliului Județean Arad, Centrului Cultural Județean Arad, Primăriei Municipiului Arad, Centrului Cultural Municipal, Camerei de Comerț și Industrie Arad și Direcției Județene pentru Tineret și Sport precum și celor 29 de unități școlare de nivel liceal implicate în amenajarea standurilor și expunerea ingenioasă a materialelor promoționale”.
În premieră
La această ediţie a „Târgului educaţiei” s-a prezentat, în premieră, Liceul Naţional de Informatică” (constituit prin unificarea Şcolii Gimnaziale Nr. 5 şi Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu”), care îşi va deschide pentru prima dată porţile la începutul anului de învăţământ 2016-2017.
„Broşura cu «Oferta educaţională 2016-2017» este postată pe site-ul IŞJ” (Claudius Mladin)
Citiți principiile noastre de moderare aici!