“În acest an, la intrarea pe Domeniul Săvârşin, în Satul Regal, va fi deschis publicului primul târg regal de Crăciun, în zilele de vineri 15, sâmbătă 16 şi duminică 17 decembrie 2023, de la ora 11,00 la ora 19,00. (…) Târgul va găzdui producători locali din comune şi sate transilvănene şi bănăţene, inclusiv săvârşineni, care vor prezenta la târg produse culinare tradiţionale de Crăciun, îmbrăcăminte, produse cosmetice şi decoraţiuni pentru bradul de Crăciun şi pentru casă”, menţionează sursa citată.
De asemenea, în aceleaşi zile vor fi deschise publicului Muzeul Regal al Automobilului, Magazinul de Suveniruri şi Atelierul Auto al Regelui Mihai.
Totodată, sâmbătă şi duminică, Casa Ceaiului va fi deschisă în intervalul orar 11,00-19,00.
“În cele trei zile, Satul Regal va găzdui concerte de colinde, urători, dansuri populare şi colindători de toate vârstele din judeţele Prahova, Braşov, Hunedoara, Cluj, Sibiu, Bihor, Arad şi Timiş. Programul detaliat al târgului va fi publicat într-un comunicat separat”, mai precizează Familia Regală a României.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XFelicitări pentru inițiativa! Încă o dovada privind implicarea Casei Regale în bunul mers al lucrurilor din localitate!